Interviul Săptămânii | Carlo Danciu – „Staff-ul a adus un mare plus prin profesionalism”
2 min read

Carlo Danciu, aripa noastră stângă, împlinește astăzi 23 de ani, ultimii patru petrecându-i aproape în totalitate sub culorile galben-negre. A strâns până în prezent 46 de apariții și 4 goluri în toate competițiile pentru SR Brașov, iar azi rememorează cele mai frumoase momente trăite în echipa suporterilor stegari, dar vorbește și despre ce anume îl face să fie optimist în privința viitorului.
Cum ai ajuns la echipa suporterilor?
La echipa suporterilor am ajuns prima oară în anul 2018, după ce am fost îndrumat de către Florin Stîngă să mă alătur la proiectului.
Care este cea mai dragă amintire pe care o ai din tot timpul petrecut până acum la club?
Cea mai frumoasă amintire pe care o am și pe care n-o voi uita niciodata este golul marcat la Pucioasa și atmosfera petrecută cu suporterii după meci în drumul spre Brașov.

2 martie 2019 – Carlo Danciu a marcat în minutul 7 al meciului contra FC Pucioasa (2-2) primul său gol pentru club în ziua în care pe teren a intrat cea mai tânără echipă din istoria stegară. Citește aici cronica acelui meci. FOTO: Cătălin Ignat.
Care este cântecul tău preferat din repertoriul galeriei?
Cântecul meu preferat este imnul echipei, cântat de suporteri la începutul meciului.
Sezonul trecut ne-am luptat pentru evitarea retrogradării. Ce lucruri îți dau speranță că sezonul acesta va fi cu totul diferit?
În primul rând, cred că schimbarea staff-ului a adus un mare plus echipei prin profesionalism, iar în al doilea rând, atât eu cât si restul echipei am plecat cu gândul să țintim primele locuri.

Carlo și colegii săi au avut un start de sezon exploziv, câștigând cu 4-0 în fața Râșnovului în turul 1 al Cupei României. FOTO: Cătălin Ionescu / ioon.ro
Care este jucătorul advers care te-a impresionat cel mai mult?
Cu siguranță cel mai impresionat am ramas de Lucian Sânmărtean, împotriva căruia am jucat în perioada când evoluam la Voluntari.
Care consideri că sunt principalele calități căutate la un jucător în fotbalul românesc?
După părerea mea, în fotbalul românesc din ultimii ani sunt căutați jucătorii tineri cu calități tehnice foarte bune, iar pe urmă jucătorii experimentați.
Unde îl vezi pe Carlo Danciu în viitor?
Îmi doresc ca în următorii ani să pot juca în fața acelorași suporteri in Liga 1.
Până atunci, Carlo și ceilalți băieți în galben-negru vor putea fi văzuți în acțiune mâine, 31 august, de la ora 17:30, când SR Brașov va înfrunta FC Odorheiu Secuiesc pe stadionul Silviu Ploeșteanu, în turul 2 al Cupei României.
– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –
Steagul Renaște prin noi!