SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

STEAGUL RETRO | Pantera Neagră

4 min read
Ibrahim Dossey, 1972-2008

Brașovenii au primit cu zâmbete și multă curiozitate prima apariție a lui Ibrahim Dossey pe gazonul stadionului Silviu Ploeșteanu, acum mai bine de două decenii. Sentimentul era reciproc. Dormise în zăpadă de fericire că văzuse pentru prima dată în viața lui cum arată o iarnă albă, apoi, fără să intuiască măcar, urma să fie omul fără de care primăvara anului 2001 ar fi fost doar un alt episod din „atât s-a putut”.

Când a intrat pe teren în ziua de 5 mai 2001, purtând tricoul său cu numărul 12, Ibrahim Dossey era abia la al 5-lea său meci pentru stegari. Și ce meci! FCM Bacău sosea în acea zi ploioasă de sâmbătă sub Tâmpa sub umbra tot mai lungă a retrogradării, în timp ce originalul FC Brașov se afla pe locul șase, la patru puncte de podium și o posibilă calificare în cupele europene după o absență de 27 de ani.

Însă interesele unui Cooperative care părea bine-mersi și în zorii mileniului trei eclipsau dorința brașovenilor de a-și depăși condiția de echipă al cărei țel suprem în ultimul deceniu fusese numai și numai evitarea retrogradării.

Mi-a spus (n. Andrei Șanta, antrenorul cu portarii) să ies pe teren și să joc cât de bine pot. Am făcut exact asta și nu regret!”

Ibrahim Dossey, decembrie 2001

Vorbele lui Andrei Șanta, menite a-l încuraja pe portarul ghanez înaintea unui meci în care jucătorilor li s-a comunicat la vestiare, înainte de fluierul de start, că trebuie să dea meciul băcăuanilor (!), s-au transformat pe parcursul celor 90 de minute care au urmat într-un veritabilă mantră.

Ce nu știai, poate, despre Ibrahim Dossey: filmul său preferat era Pretty Woman, asculta raggae și îl iubea pe Bob Marley

La urma urmei, ce poate face un simplu portar, oricât de bine ar apăra, atunci când coechipierii săi le oferă spații atacanților adverși, se împiedică în contra-atacuri 5 contra 2 sau îngenunchează pur și simplu în careul advers? Aparent, poate schimba soarta unui meci. Paradele lui Dossey, cumulate cu refuzul arbitrului Alexandru Tudor de a fluiera penalty la faulturile intenționate comise în careu de fundașii brașoveni (!), plus scadările și răbufnirile galeriei stegare, care a părăsit Tribuna a 2-a pentru a cere socoteală oficialilor clubului la Tribuna VIP, toate acestea au făcut ca scorul să se mențină 0-0 până spre finalul meciului.

Apoi s-a produs minunea. Alexandru Andrași, intrat pe teren în minutul 68, scapă singur cu Ignătescu și trage o ghiulea în vinclu din șapte metri, cu patru minute rămase de jucat! Același Andrași, care urma să împlinească 36 de ani peste 12 zile, a făcut dubla în ultimul minut cu un șut din cercul de la mijlocul terenului. FC Brașov – FCM Bacău, 2-0! Era începutul unei serii de șase meciuri la rând fără înfrângere (dintre care patru victorii consecutive) care au transformat echipa de sub Tâmpa într-o concurentă pentru cupele europene.

Ibrahim Dossey zâmbea satisfăcut, iar până la sfârșitul sezonului n-a mai ieșit din echipă. Tribunele îl venerau, văzând în el o garanție a speranței că fotbalul curat poate învinge în ciuda înțelegerilor dintre patroni, iar copiii de mingi nu se mai săturau de el – toți voiau să-l atingă, să-l salute, să-i ia un autograf, o îmbrățișare.

Ibrahim Dossey și Sandru Andrași

Ghanezul a închis poarta la Ploiești, cu Petrolul (1-0 pentru Steagu’) și a creat parade supernaturale cu Dinamo București la Brașov (1-0) pentru a asigura victorii cheie în cursa pentru Europa. Erau abia primele din cele 98 de meciuri în care Dossey a jucat „cât de bine a putut”, netrădând niciodată culorile orașului și suporterii săi.

Pe 9 decembrie 2008, acum 14 ani, Ibrahim Dossey a plecat din această lumea după o lungă suferință din cauza accidentului de mașină în care fusese implicat pe 13 septembrie același an. Soția și fetița lui, Ioana și Jennifer Dossey, au scăpat tefere, însă fostul stegar, aflat la volan, a suferit răni grave.

Împotriva blatului, împotriva blatului, tu ai luptat! Iar acum că nu mai ești, iar acum că nu mai ești, nu te-am uitat!

scandare a galeriei stegare

Suporterii stegarii au organizat începând cu anul 2009 Turneul Memorial Ibrahim Dossey, fondurile strânse din taxele de înscriere fiind donate în totalitate familiei legendarului portar stegar. Din 2014 competiția a fost preluată de Pro Arena, dar suspendată în ultimii doi ani din cauza pandemiei COVID-19.

Sperăm ca din 2023 să reluăm această tradiție.


Creat de stegari pentru stegari