Steagu’ 1-3 Craiova | Partea nevăzută
2 min readCă am dominat primele 30 de minute din meci ştiţi. Aţi văzut şi voi. Pe stadion, pe live stream, pe rezumat. Excelenta noastră fază prin care am deschis scorul am tot revăzut-o iar şi iar şi zău că, judecând retrospectiv, nu era cu supărare dacă tot rezumatul ar fi fost compus doar acea acţiune. Ar fi fost trei puncte în plus sub liniştea cărora am fi putut organiza mai bine şi partea estetică a viitoarelor succese.
Aţi văzut şi ce a urmat acelui moment. Egalarea, pierderea avantajului, desprinderea. Apoi imposibilitatea noastră de a periclita constant poarta adversă. Ce-ar fi putut fi nu are importanţă. Privirile din vestiar fixau în podea toate secvenţele care au adus peste noi realitatea nedorită. O minge pierdută prea uşor, un tackling eşuat, un dribling nereuşit, sau o săritură la cap cu o fracţiune de secundă nepotrivită.
În podea nu mai era loc de alte imagini, aşa că privirea trebuia musai ridicată, dacă era să ieşim cu ceva speranţă din încăperea aia ticsită cu fire de iarbă, pământ răvăşit şi tricouri îmbâcsite de transpiraţie. Şi în ochii ridicaţi erau lacrimi. Nu pentru primele pierdute, ci pentru „toată lumea asta care a venit şi a cântat pentru noi”. Am fi putut recâştiga afecţiunea şi încrederea unui oraş cu acest meci, în schimb doar le-am reamintit tuturor de clasicele decepţii. Un meci, atât. Ne-au mai rămas 28 pentru a îndrepta lucrurile.
Steagul Renaşte prin noi!