Steagu’ 1-0 FC Pucioasa | Misiune îndeplinită
2 min read„Stegarii” s-au impus cu 1-0, după un meci în care au ratat, mai ales în prima repriză, ocazii mari de gol prin Emanuel Popa (în două rânduri), Ştefan Răchişan şi – cea mai mare – prin Radu Leonte, al cărui şut pe jos din colţul careului de 6 metri a lovit bara în minutul 31, mingea ţopăind apoi agonizant pe linia porţii înainte de a fi reţinută de portartul Agachi.
Au evoluat: 99. Albert Popa – 5. Ciprian Răduţoiu, 4. Andrei Poverlovici (c.), 15. Răzvan Damian, 24. Adrian Voicu – 6. Marius Burlacu, 10. Radu Leonte, 20. Alex Ţuţu (min. 51, 23. Alex Avram) – 9. Vlad Boţia, 29. Emanuel Popa (min. 80, 7. Cristi Cocan), 11. Ştefan Răchişan (min. 55, 18. Carlo Danciu)
Golul nostru a venit într-un final în minutul 75, când Leonte l-a găsit excelent pe Danciu în terenul advers, iar combinaţia rapidă a acestuia cu Răduţoiu în flancul drept l-a pus pe cinciarul „stegar” în poziţie favorabilă de centrare, Boţia finalizând faza cu un şut frumos la colţul lung.
Momentului descătuşării i-au urmat câteva minute de nelinişte în preajma propriei porţi, apogeul fiind atins la lovitura liberă din minutul 83 executată de Calofir de la 17 metri. O breşă creată în „zidul” galben-negru a permis mingii să se apropie ilegal de mult de plasa noastră, însă un Abi Popa elastic a ajuns la rădăcina barei, evitând un gol care ne-ar fi stricat weekend-ul. De fapt, toată săptămâna care urmează.
Danciu ar fi putut, în prelungiri, să ne aducă liniştea, însă reluarea sa din marginea careului mic, s-a dus prea mult peste poartă, astfel că scorul a rămas 1-0, suficient pentru a putea pregăti liniştiţi meciul cu FC U Craiova 1948 de sâmbăta viitoare.
Steagul Renaşte prin noi!