Steagu’ 0-0 Prejmer | Cronica meciului
3 min read„Stegarii” au început forţă meciul de sâmbătă după-amiază de pe ICIM, cu ACS Prejmer (locul 5 în Liga a 4-a Braşov) şi chiar dacă au lăsat impresia încă din startul meciului că acuş-acuş va veni şi golul, treaba asta nu s-a întâmplat în cursul celor 90 de minute.
Au evoluat în prima repriză: Câşlariu – Horhocea, Tălmaciu, Renţa, Sburlea – Răducanu, Sandu Dragoş, Marin – Danciu, Dragoş Popa, Horia Popa
De la linia de mijloc în sus, fiecare jucător s-a trecut pe caiet cu cel puţin o ocazie ratată. Loviturile de cap ale lui Horia Popa, şuturile lui Carlo Danciu, Robert Marin, Sandu Dragoş şi Daniel Răducanu, acrobaţiile lui Dragoş Popa – nimic din toate astea nu au avut vreun efect asupra scorului.
Nici de la 11 metri nu au reuşit „stegarii” să scuture plasa, execuţia lui Horia Popa (penalty-ul a fost obţinut tot de el) fiind suficient de confortabilă pentru ca portarul prejmerean să culeagă ovaţiile coechipierilor.
Cu un prim XI schimbat aproape în totalitate la pauză – excepţie a făcut prezenţa fundaşului central Eduard Renţa, integralist – „stegarii” au continuat ofensiva şi în repriza secundă.
Au evoluat în a doua repriză: Maxim – Arteni, Abdul Aziz, Renţa, Dragomir – Ştefan Radu, Grideanu, Zota – Tomi Doru, Stoian, Taraş
Au mai intrat pe parcurs Răducanu şi Magopet.
Ex-prejmereanul Taraş a deschis seria ocaziilor în partea a doua a meciului cu un şut pe lângă stâlpul stâng al porţii.
Adrian Stoian, fostul junior „stegar”, a fost aproape de golul meciului, însă după ce a rezistat unei alunecări a ultimului fundaş şi intervenţiei portarului, şi-a văzut şutul din unghi scos de pe linie de pieptul unui adversar repliat.
N-am vrut să cad, mai ales că la prima fază (n. alunecarea fundaşului) nici nu eram în careu. Am vrut să stau pe picioare şi să continui faza.”
Adrian Stoian, atacant SR Braşov
După ce Tomi Doru şi Răzvan Zota au ratat ocazii bune din interiorul careului, a venit momentul unor noi tentative de la distanţă, însă şuturile expediate de fundaşul dreapta Răzvan Arteni şi de acelaşi Tomi au zguduit transversala.
CE MECIURI MAI JUCĂM?
Pentru copiii oraşului va urma sâmbătă, 9 februarie, prima ieşire din zona de confort, aceştia deplasându-se la Târgu Secuiesc pentru meciul test cu KSE – ocupanta locului 9 în Seria 1 din Liga a 3-a. Meciul va începe la ora 11:00.
Am mai întâlnit echipa covăsneană de două ori anul trecut, pe 24 februarie câştigând în deplasare cu 3-2, şi pe 28 iulie cu 3-1 pe „Silviu Ploeşteanu”.
În afară de acest meci, până la startul returului Ligii a 3-a, mai avem programate următoarele meciuri test:
- 16 februarie, sâmbătă, ora 11:00, contra Ştiinţa Miroslava, la Tărlungeni (locul 4 în Liga 3, Seria 1)
- 23 februarie, sâmbătă, ora şi locul urmează să fie stabilite, contra AFC Hărman (locul 11 în Liga 3, Seria 5)
___
#SteagulRenşte prin noi! – susţine şi tu proiectul devenind membru cotizant pe patreon.com/srbrasov