PRIM-PLAN | „Sunt extrem de mândru de băieți” – George Suciu
1 min read
Victoria contra Cetății Râșnov a fost pe cât de meritată, pe atât de clară, în ciuda diferenței de numai un gol.
„Meciul de sâmbătă a fost unul pe care am încercat să îl dominăm încă din primul minut. Băieții au fost foarte motivați, au respectat sarcinile de joc și rezultatul a fost unul pe deplin meritat.” – a descris George Suciu înfruntarea din etapa a 14-a. El a continuat:
„Terenul nu a fost în cea mai bună stare, însă am reușit să ne adaptăm mai bine la condiții și să ne impunem jocul. Sunt extrem de mândru de băieți! Le mulțumesc și lor, și suporterilor! După cum am spus înaintea meciului, tinerețea și ambiția, combinate cu munca, pot învinge orice echipă, indiferent de nume sau de experiență”.
Stegarii au urcat din nou pe loc de play-off (4) în urma acestui succes, și intenționează să încheie anul în această postură. Vineri, 2 decembrie, de la ora 14:00, SR Brașov întâlnește Olimpic Zărnești pe stadionul Silviu Ploeșteanu, în ultimul meci oficial din 2022. Bilete online pentru acest meci vor fi disponibile începând cu ziua de luni, 28 noiembrie.
Hai, Steagu’!