PRIM-PLAN | Antrenorii despre deplasarea la Blejoi: „Pregătim fiecare meci pentru victorie”
2 min readDupă ce au avut o primă perioadă cu trei meciuri în opt zile, stegarii se pregătesc de o nouă săptămână intensă. Sâmbăta aceasta, pe 10 septembrie, SR Brașov înfruntă la Blejoi liderul Seriei a V-a din Liga 3.
Iată ce au spus antrenorii Florin Dîrvăreanu și Laurian Păun:
„E bine că am avut o săptămână plină în care am reușit să facem un ciclu săptămânal complet de pregătire: antrenament fizic, ședințe tactice cu analiză de joc, program de refacere după efort, dublat de vitaminizare. Sperăm ca sâmbătă, la ora jocului, să putem da 100% din potențial pentru un rezultat bun. Avem mici probleme de lot (dureri musculare cauzate de efort sustinut) dar sper ca din întreg lotul de 20 de jucători să găsim soluția optimă pentru înfruntarea de la Blejoi.”
Meciul cu CS Blejoi – echipă cu maximum de puncte și fără gol primit după primele două etape – este primul dintr-o serie în care îi vom revedea pe stegari și miercuri, în turul 3 al Cupei României, cu echipa de ligă secundă CSC 1599 Șelimbăr, urmând ca la finalul săptămânii viitoare să primească din nou vizita celor de la FC Odorheiu Secuiesc, de această dată în campionat.
„Noi pregătim fiecare meci pentru victorie, indiferent cu cine sau unde jucăm. Evoluția din teren este circumscrisă acestei mentalități, dar din păcate nu putem exclude factorii secundari care pot influența rezultatul, cum ar fi efortul deplasării, acuratețea arbitrajului sau presiunea tribunei.”
Cei doi antrenori au încheiat spunând că „pas cu pas, parcurgem fiecare etapă competițională. Considerăm de fiecare dată că cel mai important meci este meciul care vine; nu avem strategii ”la pachet”, chiar dacă vom avea din nou o săptămână încărcată, cu meciuri din trei în trei zile. Singura îngrijorare este în privința oboselii, a posibilelor accidentări sau suspendări.”
– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –
Steagul Renaște prin noi!