CRONICĂ | Sepsi II 2-1 Steagu’
2 min readSeria stegarilor de șase meciuri consecutive fără înfrângere a ajuns la final la Sf. Gheorghe, unde Sepsi II OSK s-a impus cu 2-1.

Covăsnenii au deschis scorul în minutul 7 când portarul Bogdan Căucă a respins în propria poartă o lovitură de cap în urma unui corner. Galben-negrii au fost apatici și lipsiți de imaginație în atac, o mulțime de pase sau centrări fiind fără adresă. Pe acest fond, singura oportunitate reală a primei reprize i-a apariținut lui Mihai Ion, care a șutat neinspirat dintr-o poziție ideală, din interiorul careului de 16 metri, direct în brațele portarului.
La ultima fază a primei reprize Sepsi II OSK a turnat și mai mult plumb peste aspirațiile brașovenilor la un rezultat pozitiv, când șutul fostului stegar Andrei Mitu, de la marginea careului, a fost deviat de Edi Rența și Căucă a fost din nou învins.
Nici repriza secundă nu a adus prea multe îmbunătățiri în jocul stegarilor. Ștefan Răchișan a redus diferența în minutul 63, cu un lob peste portar, iar șase minute mai târziu Mihai Ion, scăpat singur cu portarul, și-a văzut blocată încercarea de scăriță.
Dominarea teritorială a stegarilor nu a adus și așteptata avalanșă de ocazii la poarta adversă. Din contră, alb-roșii au fost în două situații aproape de majorare. Până la final, un penalty reclamat după o incursiune a lui Mihai Ion în careul advers și un șut bun a lui Vlad Olteanu, respins de portar, au fost singurele noastre faze din care puteam spera la egalare.
AU MARCAT
Bogdan Căucă 6-autogol și Marius Mitu 45+1 / Ștefan Răchiașn 63
AU EVOLUAT
15. Căucă – 2. Hamciuc, 5. Rența, 88. Sterian, 22. Munteanu – 6. Burlacu, 96. Olteanu, 10. Nicolau – 7. Răchișan, 11. Savu, 77. Mihai Ion
Au mai intrat în repriza a doua: Carlo Danciu și Andrei Dedu
În ciuda înfrângerii, stegarii rămân pe locul trei, fiind ajutați de celelalte rezultate ale etapei: Odorheiu Secuiesc a remizat acasă cu Olimpic Zărnești (1-1), iar Cetate Râșnov a pierdut la Blejoi (1-3).
Etapa viitoare, pe 12 noiembrie, vom primi chiar vizita liderului CS Blejoi, care în urma celei mai recente victorii s-a distanța la nouă puncte de echipa noastră. Dacă vrem să ajungem în play-off și apoi să păstrăm șanse pentru clasarea pe unul din primele două locuri, care duc la barajul de promovare, suntem obligați să învingem weekendu-ul pe stadionul Silviu Ploeșteanu.
– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –
Steagul Renaște prin noi!