Colţea/Celta 2-3 Steagu’ 2005 | Cronica meciului
1 min readTinerii jucători „stegari” antrenaţi de Lucian Cormoş-Ghioc şi-au continuat în acest weekend parcursul perfect din campionat.
După categoricul succes reuşit etapa trecută, când au învins Precizia Săcele cu 5-2, Copiii Oraşului s-au impus de data asta pe terenul Colţei, la Tărlungeni, cu 3-2.
Nu a fost o zi la fel de bună pentru grupele 2006 şi 2008, care reprezintă clubul nostru în urma protocolului de colaborare încheiat la începutul sezonului cu Corona 2010 Braşov. Astfel, cele două echipe SR-Corona au fost învinse sâmbătă dimineaţă pe Metrom de colegii lor de la Corona 2010 cu scorurile de 10-1 şi respectiv 14-1.
Revenind la Grupa 2005, Alexandru Manu, Dacian Moşoiu şi Alex Toderaşcu au fost autorii golurilor spectaculoasei victorii „stegare” de sâmbătă după-amiază.
Pentru Steagu’ 2005 urmează pe 6 aprilie, de la ora 15:00, pe Silviu Ploeşteanu, derby-ul cu ACS Steagu Roşu, în vreme ce SR-Corona 2006 şi 2008 se vor duela pe 7 aprilie, de la ora 9:30, pe Metrom, cu cei de la Kids Tâmpa.
___
Steagul Renaşte prin #CopiiiOraşului – susţine-i prin patreon.com/srbrasov!