Avancronica: Tg.Secuiesc vs SR Brașov
2 min readSR Braşov va juca sâmbătă, de la ora 15.00, pe terenul formaţiei KSE Tg. Secuiesc, în runda a şasea a Ligii 3, Seria a 5-a. Cele două formaţii se află pe poziţia secundă a clasamentului, cu 10 p, la egalitate cu o altă grupare, CS Blejoi, care o va întâlni, de la aceeaşi oră, pe CSO Plopeni.
SR Braşov şi KSE Tg. Secuiesc s-au duelat şi în Cupa României în acest sezon, pe 9 septembrie„stegarii” impunându-se cu 6-4, după executarea loviturilor de departajare.
„Ne aşteaptă un meci dificil. Întâlnim un adversar pe care îl cunoaştem destul de bine, cu care ne-am duelat deja în acest sezon, în Cupa României. Este o echipă bine echilibrată, care trece printr-o formă sportivă bună. Cred că cheia jocului va fi tot la noi. Dacă vom reuşi să aplicăm ceea ce am pregătit pentru acest meci, la final ne vom bucura. Probabil, va fi diferit faţă de confruntarea din Cupa României. Ambele echipe au jocuri în picioare. Va fi un alt ritm”, a declarat antrenorul „galben-negrilor”, Liviu Nicolae.
După meciul de la Tg. Secuiesc, pentru „stegari” va urma în campionat duelul de pe „Tineretului” cu CS Blejoi, cele două dispute fiind unele extrem de importante. „Sunt două jocuri pe care trebuie să le abordăm la victorie. Locul pe care ne aflăm ne obligă. Cu siguranţă, vom gestiona foarte bine aceste două partide, iar la finalul lor să fim acolo unde ne dorim. Eu mizez pe faptul că am jucători tineri, care vor să se afirme şi să demonstreze că pot duce această echipă acolo unde ne dorim co toţii. Au şansa să facă ce le place, să joace fotbal la cea mai iubită echipă din Braşov. Nu văd de ce ar trebui să existe presiune pe ei. Din contră, trebuie să fim motivaţi şi să profităm de momentul bun prin care trecem şi să continuăm pe acest drum”, a menţionat Liviu Nicolae.
#SteagulRenaște prin noi!
Susține proiectul pe www.steagunumoare.ro