Avancronică | Steagu’ – CS Blejoi
3 min read
Ziua mult așteptatei revanșe în fața liderului Seriei a 5-a a sosist! După cinci luni și trei zile de la eșecul sever suferit pe teren propriu în fața blejoienilor, când echipa noastră a rămas în zece oameni după o oră de joc, stegarii sunt determinați să producă liderului prima înfrângere din play-off.
UNDE ȘI CÂND SE JOACĂ
- vineri, 14 aprilie 2023 – stadionul Silviu Ploeșteanu (Tineretului)
- ora de start – 17:00
- bilete: 10 lei la T2 (gratuit pentru copiii sub 14 ani însoțiți de un adult, în baza un act de identitate), 30 lei în Zona Family (sector acoperit pentru doi adulți și maximum trei copii) și 50 lei la Fotolii.
- casele de bilete se deschid în ziua meciului la ora 15:50. Vă recomandăm să vă luați biletele din timp, pentru a evita aglomerația la poarta de acces.
CE-AU FĂCUT ÎN MECIUL ANTERIOR
Atât stegarii cât și blejoienii au remizat în etapa anterioară.
Oaspeții noștri din această vineri au încheiat la egalitate, 1-1, acasă, cu CSO Plopeni. După ce au condus pentru majoritatea timpului, după un penalty transformat de Nițescu în min. 28, blejoienii s-au văzut egalați în ultimul minut.
Și stegarii au trăit o dezamăgire similară sâmbăta trecută, când au trebuit să se mulțumească cu un singur punct pe terenul Râșnovului, după ce la pauză au condus cu 2-0, în urma dublei realizate de Dragoș Popa.
SITUAȚIA DIN CLASAMENT
Cum toate cele patru echipe din play-off au terminat la egalitate în etapa a 2-a, diferența de puncte între ele a rămas acceași.
- CS Blejoi – 2 meciuri – 1 victorie – 1 egal – 0 înfrângeri – golaveraj 4-3 – puncte 46 (se mențin punctele acumulate în sezonul regulat)
- CSO Plopeni – 2 -0 – 2 – 0 – gol. 1-1 – pct. 34
- SR Brașov – 2 – 0 – 2 – 0 – gol. 2-2 – pct. 32
- Cetate Râșnov – 2 – 0 – 1 – 1 – gol. 2-3 – pct. 31
CE-A FOST ÎN SEZONUL REGULAT
CS Blejoi este singura echipă din play-off care a reușit să învingă Steagul în sezonul regulat. Prahovenii au câștigat atât în tur (cu 2-1, când Mihai Ion a marcat la debutul pentru club), cât și în retur. Acest ultim meci, jucat tot într-o zi de vineri, i-a văzut pe stegari cedând trei goluri abia după eliminarea lui Ștefan Răchișan din minutul 60.
Brașovenii au avut o bună șansă de egalarea chiar și în zece oameni, dar istoria acelui meci s-a scris altfel.
Blejoiul domină Seria a 5-a, suferind doar două înfrângeri în sezonul regulat. Prima s-a întâmplat la Odorheiu Secuiesc (0-1), pe 28 octombrie 2022, iar a doua chiar pe ICIM, în primul meci din 2023, unde blejoienii au pierdut suprinzător cu 5-2 în fața celor de la Kids Tâmpa.
Un alt rezultat uimitor înregistrat de oaspeții noștri a fost egalul de la Zărnești, 3-3, din ultima etapă a sezonului regulat, Olimpicul fiind în acel moment pe ultimul loc în clasament. Deși în pauza de iarnă CS Blejoi a pierdut mai mulți jucători de bază, ei rămân o echipă omogenă și care nu trebuie subestimată în vreun fel.
Stegarii, în schimb, nu au mai pierdut un meci oficial de pe 26 noiembrie 2022. În tot acest timp au legat o serie de șapte meciuri consecutive fără înfrângere, din care patru victorii.
Meciul SR Brașov – CS Blejoi va da startul unei serii de trei meciuri la rând acasă pentru echipa de sub Tâmpa. CSO Plopeni (22 aprilie, ora 17:00) și Cetate Râșnov (29 aprilie, ora 17:00) sunt următorii adversari.
Stegarii se vor revedea cu blejoienii pe 3 mai (ora 18:00), în Prahova, apoi în ultima etapă de play-off, pe 20 mai, la Brașov. Puteți vedea aici programul complet.
Până atunci, avem un meci vital înaintea noastră vinerea aceasta. Împreună cu voi, suporterii, putem obține prima victorie în fața Blejoiului în acest sezon și să ne continuăm optimiști drumul spre Liga a 2-a.
Hai, Steagu’!