SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Avancronică | Sepsi II – Steagu’

2 min read

După o lună octombrie invincibilă, prima meci din noiembrie îi duce pe stegari la Sf. Gheorghe, unde vor întâlni echipa secundă a celor de la Sepsi.

UNDE ȘI CÂND SE JOACĂ

  • sâmbătă, 5 noiembrie 2022
  • ora 14:00
  • stadionul Municipal din Sf. Gheorghe

CE-AU FĂCUT ÎN MECIUL ANTERIOR

Gazdele din această sâmbătă, Sepsi II OSK Sf. Gheorghe, au remizat în ultima etapă, 1-1, pe terenul Cetății Râșnov. Alb-roșii au egalat în minutul 68, după ce râșnovenii deschiseseră scorul în minutul 6.

A fost primul rezultat pozitiv pentru covăsneni după o serie de două înfrângeri pe care o vor uitată cât mai repede: 1-3 acasă cu CS Blejoi și 1-7 în deplasare cu Odorheiu Secuiesc. Sepsi II OSK a reușit ultima victorie pe 8 octombrie ( 3-1 cu Olimpic Zărnești), fiind abia al 2-lea succes al sezonului, după un 3-1 la Tg. Secuiesc în etapa a 4-a.

Stegarii au remizat și ei etapa trecută, tot 1-1, dar pe teren propriu, contra celor de la Kids Tâmpa. Pentru brașoveni a fost al 6-lea meci la rând fără înfrângere, interval în care au obținut 4 victorii și 2 egaluri.

CE-AU FĂCUT ÎN TUR

Meciul jucat în a doua etapă a sezonului regulat s-a încheiat cu victoria la limită a stegarilor, Ștefan Răchișan marcând singurul gol în minutul 87.

ÎN CLASAMENT

Stegarii caută să-și mențină prezența pe poziția pe a 3-a, fiind la două puncte deasupra echipelor Odorheiu Secuiesc și Cetate Râșnov, și la trei puncte de CS Păulești, dar și să reducă diferența față de primele două clasate, CS Blejoi și CSO Plopeni, care momentan este de șase și respectiv cinci puncte.

3. SR Brașov – 10 meciuri – 5 victorii – 2 egaluri – 3 înfrângeri – golaveraj 14-11 – puncte 17

8. Sepsi II – 10 – 2 -3 – 5 – gol. 11-19 – pct. 9 (la un punct peste KSE Tg. Secuiesc și la două puncte peste Olimpic Zărnești.

DE-A LUNGUL ISTORIEI

Echipa de sub Tâmpa este neînvinsă în meciurile jucate la Sf. Gheorghe contra celor de la Sepsi II OSK, însă ambele întâlniri de până acum s-au încheiat nedecis:

  • 30 aprilie 2021, et. 18: Sepsi II OSK 1-1 SR Brașov – rezultat în urma căruia stegarii și-au asigurat calificarea la barajul de promovare
  • 27 august 2021, et. 1: Sepsi II OSK 0-0 SR Brașov

Brașovenii vor forța în această sâmbătă, pe 5 noiembrie, de la ora 14:00, prima victorie pe terenul covăsnenilor din istoria acestor dueluri.

– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –

Steagul Renaște prin noi!


Creat de stegari pentru stegari