Avancronică | Odorhei – Steagu’
3 min readUltimele trei etape din acest an calendaristic înseamnă tot atâtea șanse pentru echipa noastră de a reveni pe podiumul Seriei a 5-a din Liga a 3-a, mai ales că vom întâlni doi adversari care urmăresc același obiectiv. Primul hop: FC Odorheiu Secuiesc – o echipă a contrastelor, care a putut cauza liderului CS Blejoi singura înfrângere de până acum, dar care n-a putut obține mai mult de un 1-1 în fața ultimei clasate, Olimpic Zărnești, doar o săptămână mai târziu.
UNDE ȘI CÂND SE JOACĂ
- vineri, 18 noiembrie, stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc
- ora de start: 14:00
CE-AU FĂCUT ÎN MECIUL ANTERIOR
Ambele echipe se întâlnesc în acest sfârșit de săptămână după ce în etapa anterioară au suferit înfrângeri. Dacă harghitenii au pierdut la limită în deplasare cu Cetate Râșnov (1-2), echipa de pe locul 3, brașovenii au suportat un 0-3 pe teren propriu în fața liderului CS Blejoi. Chiar dacă înfrângerea stegară s-a conturat în ultimul sfert de oră, după ce galben-negrii au rămas în zece oameni, aceste lucruri nu ne-au consolat cu nimic.
CE-AU FĂCUT ÎN TUR
Stegarii vor dori să recupereze pe stadionul Municipal din Odorheiu Secuiesc punctele pierdute acasă în turul campionatului, când harghitenii s-au impus cu 2-0. Echipa negru-portocalie era dornică de revanșă în urma victoriei brașovene din turul 2 al Cupei României, unde stegarii au întors un 0-2 la 3-2 în prelungirile meciului.
ÎN CLASAMENT
Seria de șapte meciuri consecutive fără înfrângere din finalul turului i-a urcat pe stegari pe locul 3 în clasament. Din păcate, startul ratat de retur, cu un singur punct după trei etape, a coborât echipa de sub Tâmpa pe poziția a 4-a (în continuare loc de play-off), dar a redus și mai mult diferența de puncte între echipele care se luptă pentru primele patru locuri.
- CS BLEJOI – 12 meciuri – 9 victorii – 2 egaluri – 1 înfrângere – golaveraj 33-6 – 29 puncte
- CSO PLOPENI – 12 – 7 – 3 – 2 – gol. 13-5 – pct. 24
- CETATE RÂȘNOV – 12 – 5 – 3 – 4 – gol. 18-16 – pct. 18
- SR BRAȘOV – 12 – 5 – 2 – 5 – gol. 15-16 – pct. 17
- ODORHEI – 12 – 5 – 1 – 6 – gol. 23-14 – pct. 16
- SEPSI II – 12 – 4 – 3 – 5 – gol. 18-12 – pct. 15
- CS PĂULEȘTI – 12 – 4 – 3 – 5 – gol. 12-20 – pct. 15
- KIDS TÂMPA – 12 – 3 – 3 – 6 – gol. 11-19 – pct. 12
- KSE – 12 – 3 -3 – 6 – gol. 9-21 – pct. 12
- OLIMPIC ZĂRNEȘTI – 12 – 2 – 3 – 7 – gol. 15-29 – pct. 9
Clasamentul, așadar, poate deveni extrem de dinamic la finalul acestei a 13-a runde. Râșnovul și Zărneștiul se întâlnesc în derby pe stadionul Bucegi, Păulești se deplasează la Blejoi, KSE Tg. Secuiesc la Sepsi II, iar Plopeni la Kids Tâmpa.
Stegarii, dacă nu vor să riște o posibilă coborâre abruptă în clasament, sunt obligați să învingă pe un stadion pe care care nu au câștigat niciodată. În aceste ultime săptămâni din 2022 trebuie să fim mai aproape ca niciodată de băieții în galben-negru. Față de aceeași perioadă a anului trecut, când eram pe antepenultimul loc și cu șanse aproape zero de a mai prinde play-off-ul, anul acesta îl putem încheia cu o bucurie, meritele fiind în egală măsură ale jucătorilor, staff-ului și suporterilor.
Jucătorii sunt montați să demonstreze în această vineri la Odorheiu Secuiesc că seria nefastă din acest început de retur a fost un accident nefericit și că echipa are calitățile necesare să ajungă în play-off.
Hai, Steagu’!