SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Avancronică | CSO Plopeni – SR Brașov

2 min read

Stegarii se află la un punct distanță de CSO Plopeni, și o victorie îi poate duce pe locul secund, cu două etape înainte de finalul play-off-ului.

UNDE ȘI CÂND SE JOACĂ

  • 6 mai 2023 – stadionul Gheorghe Șilaev din Plopeni
  • ora de start – 18:00
  • preț bilete de acces: 20 lei

CE-AU FĂCUT ÎN MECIUL ANTERIOR

CSO Plopeni a suferit marți a doua înfrângere consecutivă din play-off, când a cedat în prelungirile meciului de la Râșnov cu 1-2. În ciuda acestor insuccese, echipa prahoveană are în continuare cea mai bună apărare din Seria a 5-a, primind doar 5 goluri în cele 6 meciuri disputate.

Stegarii merg la Plopeni cu un moral bun, după ce tot marți au reușit să obțină prima victorie din play-off chiar pe terenul liderului CS Blejoi. Deși a fost condusă la un moment dat cu 3-1, în urma a două lovituri de pedeapsă mai mult decât discutabile acordate gazdelor, echipa de sub Tâmpa nu a cedat lupta în nici o clipă, reușind să întoarcă rezultatul în prelungiri și să învingă cu 5-4.

Succesul i-a apropiat pe stegari la un punct de adversarul din această sâmbătă.

SITUAȚIA ÎN CLASAMENT

  1. CS Blejoi – 7 meciuri – 4 victorii – 2 egaluri – 1 înfrângerE – golaveraj 16-12 – puncte 56 (se mențin punctele acumulate în sezonul regulat)
  2. CSO Plopeni – 6 – 1 victorie – 3 – 2 – gol. 5-5 – pct. 38
  3. SR Brașov – 6 – 1 – 4 – 1 – gol. 9-10 – pct. 37
  4. Cetate Râșnov – 7 – 1 – 3 – 3 – gol. 6-12 – pct. 36

CE-A FOST ÎN ULTIMA ÎNTÂLNIRE DIRECTĂ

Meciurile din acest sezon dintre plopenari și stegari au fost rezervate în goluri.

Tabela a fost modificată de numai 5 ori în cele 4 meciuri jucate până acum, 3 reușite aparținându-le stegarilor prin Ștefan Răchișan (1-0 în sezonul regulat), Horia Popa (1-1 în ultima etapă a sezonului regulat) și Dragoș Popa (1-1 în meciul jucat acum două săptămâni în play-off).

Cea mai recentă vizită stegară la Plopeni s-a încheiat la egalitate, 0-0, în ciuda unor oportunități bune ratate de ambele echipe.

Sâmbăta aceasta, pe 6 mai, stegarii se deplasează la Plopeni cu mic, cu mare, hotărâți să obțină victoria care i-ar duce pe locul de baraj, după ce șansele păreau aproape năruite în urmă cu o săptămână și jumătate. Luptăm până la capăt.

Hai, Steagu’!


Creat de stegari pentru stegari