ACSM Codlea 0-5 Steagu’ | Spre Divizia C?
3 min readDupă victoria concludentă de la poalele Măgurei, greşim dacă spunem că „ole, ole ole! ole, ole, ole! Steagu’ Roşu allez! Steagu’ Roşu allez, spre Divizia Ceeeee!”
Nu prea greşim! Distanţându-ne la 5 puncte de locul secund şi la 6 de a treia poziţie, galben-negrul Braşovului mai poate rata câştigarea campionatului Ligii a 4-a doar dacă toţi cei din lot uită subit cum se joacă frumosul joc. O dată cu partida de la Codlea s-a încheiat şi seria contra adversarilor din partea superioară a clasamentului, până la finalul sezonului urmând numai meciuri împotriva echipelor care, în acest moment, ocupă poziţiile 8-16. Şi dacă până acum „stegarii” şi-au dominat autoritar oponenţii, putem doar să anticipăm ce va urma.
Revenind la Codlea, pe un teren a cărui iarbă până la glezne avea menirea să atenueze denivelările şi impactul cu solul, „stegarii” au încercat să desfăşoare un joc combinativ, iar în primul sfert de oră au avut o situaţie bună de gol prin Alin Damian – găsit în careu de Cocan cu o pasă excelentă – şutul acestuia fiind însă respins cu piciorul de portar. Cu puţin timp înainte de asta, am rămas miraţi de penalty-ul neacordat la Emanuel Popa. Şi mai miraţi am fost de faptul că arbitrul i-a arătat vârfului „stegar” cartonaş galben pentru simulare.
N-a fost bai. Aproximativ 10 minute mai târziu, un-doiul Cocan – Ema Popa a fost finalizat de cel din urmă cu un şut frumos la colţul lung.
Cristi Cocan a fost în continuare vedeta fazelor de atac galben-negre, punând capul în minutul 21 la centrarea lui Răduţoiu pentru 2-0, apoi servindu-l din corner peste 7 minute pe Andrei Poverlovici, care a stabilit cu o lovitură de cap plasată scorul pauzei. Ema Popa a avut o şansă excelentă să modifice din nou tabela, în minutul 39, însă reluarea cu stângul din colţul careului mic s-a dus puţin pe lângă poartă. Din păcate, din cauză că am omis să încărcăm aşa cum trebuie bateriile camerei, faza penalty-ului şi primele două goluri sunt singurele momente importante ale meciului pe care putem să vi le oferim.
Au evoluat: Albert Popa – Ciprian Răduţoiu, Răzvan Damian, Andrei Poverlovici, Adrian Voicu (’45 Raul Rusu) – Cristi Cocan, Alexandru Ţuţu, Alin Damian – Sorin Strătilă (’60 Alex Vîrlan), Emanuel Popa (’71 Raul Toader), Horia Popa (’74 Marian Popescu)
La doar un minut după pauză, Ema Popa a scăpat singur cu portarul advers, finalizând pentru 4-0 cu un şut printre picioare. „Stegarii” au încercat să rămân montaţi până la final, însă starea terenului şi căldura tot mai mare au obligat la un joc calm, băieţii noştri căutând fără grabă noi culoare spre poartă. În minutul 72, arbitrul refuză un penalty celuilalt Popa din atac, numărul 17 – Horia, însă de această dată nu mai scoate cartonaşul galben. Peste 5 minute, căpitanul Poverlovici i-a surprins pe toţi – adversari, coechipieri, spectatori – cu poziţia sa de vârf de careu la capătul unei faze Cocan – Alin Damian, când a stabilit cu latul scorul final.
Pentru „stegari” urmează prima etapă intermediară a sezonului, când miercuri, 2 mai, de la ora 18, vor întâlni pe „Silviu Ploeşteanu” (Tineretului) Olimpic Voila, o echipă care ne-a cam chinuit în meciul tur.
Pe curând.