SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Steagu’ 6-1 Voluntari II | Şi acum, un tur al stadioanelor…

2 min read

Meciul care trebuia să se dispute pe „Carpaţi” şi a fost apoi mutat pe „Metrom” a început pe „Silviu Ploeşteanu” cu o primă ocazie a oaspeţilor, mingea expediată de la circa 30 de metri fiind reţinută fără dificultate de Albert Popa.

„Stegarii” au căutat apoi să se revanşeze cât mai generos faţă de spectatorii porniţi de dimineaţă în căutarea adevăratului loc de disputare al meciului. După ce Boţia şi Ema Popa au testat priza portarului advers, Leonte a fost cel care a spart gheaţa cu un lat din cinci metri.

Au evoluat: Albert Popa – Ciprian Răduţoiu, Andrei Poverlovici, Răzvan Damian, Adrian Voicu – Marius Burlacu, Alexandru Ţuţu, Radu Leonte – Vlad Boţia, Emanuel Popa, Carlo Danciu

Au mai intrat în repriza secundă: Cristi Cocan, Raul Toader, Răzvan Dragomir, Ştefan Nicolau, Alexandru Avram, Ştefan Răchişan, Florin Stângă şi Alexandru Stan

Au absentat: Raul Rusu şi Sorin Strătilă (uşor accidentaţi), Horia Popa (învoit)

Zona de cinci-şase metri din faţa porţii a fost la fel de vulnerabilă în continuare, „stegarii” punctând până la pauză prin căpitanul Poverlovici (gol cu capul) şi atacantul Emanuel Popa (gol cu dreptul), alte ocazii bune fiind ratate de Leonte, Damian şi acelaşi Ema Popa.

Vezi rezumatul video

Repriza secundă a debutat într-un ritm alert, în ciuda temperaturii ridicate, mingii trimise de Avram peste transversală cu capul urmându-i reducerea diferenţei, refăcută însă peste puţin timp de acelaşi Avram, excelent angajat de nou-sositul Stan.

Avram a devenit apoi el servant, lansându-l de la limita offside-ului pe Răchişan, care şi-a finalizat cursa cu o frumoasă execuţie, pe jos, la colţul lung. În formă bună de şut, băieţii noştri puteau face 6-1 prin Cocan, însă mingea trimisă de el de la aproximativ 22 de metri a trecut cu puţin pe lângă stâlpul drept al porţii.

Până la urmă a jucat şi Coco un rol în cel de-al şaselea gol, cornerul său din minutul 86 fiind deviat cu capul de Pove până la Marius Burlacu, care fără a mai sta pe gânduri a bombat mingea de la 20 de metri spre unul din cele mai frumoase goluri pe care le veţi vedea anul acesta.

Juniorul Ştefan Nicolau putea duce scorul şi mai sus în ultimele clipe ale meciului – după ce portarul nostru, Iulian Moldoveanu, a blocat bine un şut pentru a menţine diferenţa de cinci goluri – însă lovitura sa de cap a nimerit doar stâlpul stâng, aşa că golul de debut se mai amână cu trei zile.

Următorul meci-test este programat sâmbătă, 11 august, de la ora 11:00, negreşit pe stadionul „Silviu Ploeşteanu”

#SteagulRenaşte prin noi

 

Creat de stegari pentru stegari