Stadionul „Silviu Ploeşteanu” reimaginat
2 min readClubul nostru a fost selectat în vară să participe la a patra ediţie Stadia Designers Cup – o competiţie dedicată pasionaţilor de design şi arhitectură sportivă. Cum câştigătorul ediţiei de anul trecut, ce a avut în vedere modernizarea stadionului Goodison Park (Everton), a fost un român, Ştefan Cristian din Bucureşti, ediţia 2018 a Stadia Designers Cup a venit în ţară noastră, oraşul Braşov şi stadionul „Silviu Ploeşteanu” fiind selectate în urma recomandării lui Ştefan.
Concurenţi din 12 ţări au meşterit din iulie şi până la începutul lunii noiembrie planurile unui nou stadion „Silviu Ploeşteanu” (Tineretului), doar 5 încadrându-se în termenul limită de livrare a ideii.
Perioadei de studiu a oraşului, clubului şi stadionului i-a urmat procesul creator propriu-zis, cele 5 arene care au rezultat fiind absolute delicioase pentru ochi şi suflet. Puteţi vedea proiectele în toată splendoarea lor la acest link, şi apoi să votaţi stadionul vostru preferat până pe 16 noiembrie. Câştigătorul concursului dar şi ceilalţi participanţi vor fi premiaţi de clubul nostru.
Concurenţii au trebuit să aibă în vedere, printre altele, următoarele aspecte:
- menţinerea vizibilităţii lanţului muntos din spatele Tribunei a II-a
- integrarea muralului „Rezistenţa din Munţi – Braşov” în noul stadion
- arhitectura stadionului să se plieze pe specificul oraşului
Chiar dacă, momentan, aceste idei nu pot depăşi stadiul de visare, rămâne faptul că s-a făcut cunoscut numele echipei în sânul unei comunităţi internaţionale. Cu timpul, chiar şi cele mai imposibile vise pot deveni realitate.
__
Poţi susţine proiectul Steagul Renaşte devenind unul din membri cotizanţi ai clubului. Acesează platforma patreon.com/srbrasov, selectează planul care ţi se potriveşte şi bucură-te de beneficiile incluse.