Interviul Săptămânii | Marius Savu – „Aceasta este echipa mea de suflet”
4 min readMarius Savu, sau Nae cum îi zic apropiații (pentru că al doilea prenume este Nicolae), a ajuns în culorile galben-negre în februarie 2021, sosind de la Colțea Brașov. Împlinise 17 ani de numai câteva luni, însă antrenorul de atunci al Steagului, Liviu Nicolae, a avut încredere să-l arunce în focul luptei pentru calificarea la barajul de promovare, Savu fiind titular în toate cele zece meciuri din acea primăvară, marcând două goluri și oferind o pasă decisivă.
Jucătorul originar din Tărlungeni nu a dezamăgit, iar stilul său de joc, caracterizat prin implicarea totală în lupta pentru fiecare minge, a atras simpatiile suporterilor, dar și atenția din eșaloanele superioare. După un sezon 2021/22 împărțit între Unirea Slobozia (L2) și Oțelul Galați (L3), îndrăgitul atacant dreapta a revenit acasă.
Nae, felicitări pentru contribuția avută în victoria de la Târgu Secuiesc! Ai ajuns la trei goluri marcate în campionat. Ți-ai propus un anumit număr de reușite până la finalul sezonului?
Mulțumesc! Nu mi-am propus un număr de goluri exact, dar îmi doresc să marchez la fiecare meci, să-mi ajut echipa și să acumulăm puncte. Pentru noi este important să scoatem maxim meci de meci.
Vorbind de goluri, îți mai amintești cum a fost primul gol pe care l-ai marcat pentru Steagu’ și cum l-ai sărbătorit?
Da, îmi amintesc cu drag primul gol, a fost contra celor de la Astra Giurgiu II. Aveam o vârstă fragedă, 17 ani, și am sărbătorit golul cu mare entuziasm alături de colegi, iar când am ajuns acasă familia m-a felicitat și a fost o zi de neuitat pentru mine!
- iată și întreaga secvență a acelui gol –
După primul tău sezon cu SR Brașov, ai ajuns în Liga a 2-a la Unirea Slobozia, apoi la Oțelul Galați, cu care ai reușit promovarea în același eșalon. Cum ai descrie acea perioadă departe de casă, precum și colaborarea cu antrenorii Adrian Mihalcea și Dorinel Munteanu?
Pentru mine a fost un pas înainte. Experiențele pe care le-am avut la Liga a 2-a și apoi la Oțelul m-au ajutat mult. În primul rând m-au maturizat, să zic așa, ca și fotbalist. Am lucrat cu doi tehnicieni extrem de buni și cu nume în fotbalul românesc și sunt mândru de acest lucru. Sper să revin la nivelul Ligii a 2-a cât mai curând, de ce nu chiar cu Steagu’! Avem o echipă cu potențial foarte mare și niște suporteri înfocați care cu siguranță abia așteaptă acest lucru!
Ce te-a determinat în această vară să revii la Steagu’?
În primul rând vreau să menționez că echipa aceasta este echipa mea de suflet și am revenit cu mare drag, chiar dacă șansa nu a fost de parte mea să pot rămâne în Liga a 2-a, pentru că nu prea se caută acum jucători născuți în anul 2003, cum sunt eu. Dar pentru mine nu este un impediment acest lucru. Am revenit aici și încerc să dau tot ce este mai bun!
Există vreun jucător din lumea fotbalului pe care îl ai ca model, care te inspiră? Dacă da, ce anume încerci să implementezi în jocul tău din stilul acelui jucător?
Există mulți jucători care mă inspiră, dar Mbappé este unul din jucătorii pe care îi urmăesc constant. Nu mă pot compara cu el, pentru că este la un nivel foarte ridicat față de fotbalul nostru, dar mulți colegi m-au poreclit Mbappé și cred că am ceva din stilul lui, cum ar fi viteza și driblingul în regim de viteză. Încerc pe cât posibil să iau tot ce este mai bun din aceste caracteristici și să pun în practică.
Ești extrem de îndrăgit de suporteri. Dorești să le transmiți vreun mesaj înaintea confruntării de sâmbătă cu liderul CSO Plopeni?
Le mulțumesc pe această cale tuturor suporterilor! Sper să îi pot face fericiți din nou, înscriind împotriva celor de la CSO Plopeni și câștigând meciul. Îmi doresc să ne susțină la fel ca și până acum și să aibă încredere în noi. Forța Steagul!
– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –
Steagul Renaște prin noi!