CRONICA | Steagu’ 0-3 Șelimbăr | Scor prea sever dar eliminare cu fruntea sus
2 min readAventura stegară din această ediție a Cupei României a ajuns la punctul final în turul 3, contra echipei de ligă secundă CSC 1599 Șelimbăr.
Echipa sibiană a primit o replică onorabilă din partea SR Brașov. Prima mare ocazie a meciului le-a aparținut stegarilor când, în minutul 4, mingea trimisă de Răchișan porții a fost ratată de puțin de Carlo Danciu. Călăreții Roșii au dominat apoi teritorial, însă fără a crea panică în preajma porții lui Bogdan Căucă, cu excepția unui șut de la distanță. Scorul pauzei, până la urmă, a fost decis în minutul 31 de un penalty discutabil acordat de arbitrul meciului, la o fază în care mingea s-a lovit de Horia Popa. „Am avut mâna lipită de corp”, a spus jucătorul stegar după meci, iar antrenorul Florin Dîrvăreanu a adăugat: „Nu îmi place să vorbesc de arbitraj, dar jocul a fost echilibrat până la golul marcat din penalty, unul acordat pe nedrept”. Alexandru Ciocâlteau, fostul stegar, a transformat lovitura de pedeapsa cu o precizie chirugicală, în ciuda plonjonului lui Căucă.
Repriza a doua a găsit o echipă stegară punând presiune pe adversar în minutele de debut, dar băieților în galben-negru le-a lipsit acea ultima atingere în momentele importante. În schimb, șelimbărenii au majorat scorul în minutul 59 prin Adrian Cîrstean, iar în minutul 88 au închis tabela prin Jordan Gele, după un contraatac.
Echipa din Șelimbăr a demonstrat în acest meci de ce este la doar două puncte de primul loc în Liga 2 – au convertit în gol toate marile ocazii pe care și le-au creat. Stegarii rămân cu oportunitățile create de de Nicoloiu și Mihai Ion, cu jocul bun, în ciuda scorului prea sever, și privesc cu optimism spre meciul de sâmbătă, 17 septembrie, cu FC Odorheiu Secuiesc, care va avea loc pe stadionul Silviu Ploeșteanu de la ora 17:00.
AU EVOLUAT
Căucă – H. Popa, Godri (38 G. Munteanu), Rența, Sterian – Vl. Olteanu (46 Savu) , Burlacu (63 Nicolau) , Nicoloiu – C. Danciu, M. Ion (90 Dedu) , Răchișan
AU MARCAT
Ciocâlteu (31 p), Cîrstean (59), Gele (88)
GÂNDURI SPRE GÖDRI
Tânărul fundaș central András Gödri (20 de ani) a suferit o accidentare gravă în minutul 35 – entorsă la genunchi. După ce primit primele îngrijiri medicale pe marginea terenului, Gödri a fost transportat la spital cu o ambulanță.
Clubul nostru îi va acorda întreaga susținere necesară pe toată durata procesului de vindecare.
– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –
Steagul Renaște prin noi!