Avancronică | Steagu’ – Păulești
2 min readDupă două deplasări consecutive, la Râșnov și la Zărnești, stegarii revin din nou pe Silviu Ploeșteanu în această sâmbătă, când vor înfrunta nou-promovata CS Păulești (jud. Prahova).
UNDE ȘI CÂND SE JOACĂ
- sâmbătă, 8 octombrie 2022 – stadionul Silviu Ploeșteanu (Tineretului)
- ora de start: 15:00
- biletele: 10 lei la T2 (copiii sub 14 ani beneficiază de acces gratuit); 30 și 50 lei în Zona Family (vezi detalii și cum poți rezerva locul), 50 lei Fotolii
- casele de bilete se deschid la ora 13:50
CE-AU FĂCUT ÎN MECIUL ANTERIOR
Echipa CS Păulești a fost învinsă în ultima etapă de campionat cu 1-0 pe teren propriu de Cetate Râșnov. Oaspeții din această sâmbătă ocupă locul șase în clasament, cu șapte puncte după două victorii și un egal. Interesant este că succesele au fost reușite împotriva celor de la Kids Tâmpa (2-0 acasă) și FC Odorheiu Secuiesc (1-0 în deplasare), adversari care au învins echipa noastră în etapele precedente.
Stegarii au urcat pe locul patru în urma victoriei din deplasare cu Olimpic Zărnești de sâmbăta trecută, având nouă puncte după trei victorii și trei înfrângeri.
DE-A LUNGUL ISTORIEI
Stegarii se vor înfrunta cu CS Păulești într-un meci oficial pentru prima dată după șapte ani!
Pe 9 septembrie 2015, vechiul FC Brașov s-a deplasat pe stadionul Parcul cu Castani din Păulești pentru întâlnirea din turul 5 al Cupei României. Echipa de sub Tâmpa abia retrogradase din prima ligă și a avut viață grea contra prahovenilor, care în turul anterior eliminaseră Chindia Târgoviște (2-1). Galben-negri au reușit să se impună cu 3-2 și să progreseze în șaisprezecimi.
DIN NOU TREI VICTORII LA RÂND?
Un eventual succes brașovean ar duce seria echipei pregătită de Florin Dîrvăreanu, Laurian Păun și Ioan Nagy la trei victorii consecutive. Ar fi pentru a treia oară de la promovarea în Liga a 3-a când stegarii ar reuși o astfel de serie, ultima datând din toamna anului 2019, când băieții antrenați atunci de Florin Stîngă au învins în perioada 8 – 22 noiembrie echipele Sporting Roșiori (2-0 acasă), Tractorul Cetate (2-0 în deplasare) și Astra II Giurgiu (2-1 acasă).
Prima serie de trei victorii consecutive a fost realizată chiar în sezonul de după promovare. Tot cu Florin Stîngă antrenor, stegarii au câștigat între 21 septembrie – 5 octombrie 2018 cu CSM Alexandria (1-0 în deplasare), Flacăra Horezu (2-1 acasă) și Astra II Giurgiu (1-0 în deplasare)
Carlo Danciu, Ștefan Răchișan, Andrei Maxim și Horia Popa sunt singurii jucătorii din lotul actual care au luat parte la ambele serii de trei victorii consecutive, la cea din 2019 aducându-și aportul și Dragoș Sandu împreună cu Edi Rența.
– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –
Steagul Renaște prin noi!