Avancronică | Kids Tâmpa – Steagu’
2 min readStegarii debutează sâmbăta aceasta în campionatul 2022/23 al Ligii a 3-a, Seria a V-a, contra rivalilor locali de la Kids Tâmpa. Galben-negrii vor forța prima victorie din istorie pe terenul urșilor.
UNDE ȘI CÂND SE JOACĂ
- sâmbătă, 27 august – stadionul
ICIMSilviu Ploeșteanu (arena ICIM va fi indisponibilă în acest weekend) - ora de start: 18:00
- preț bilete: 10 lei
- suporterilor stegari le-a fost alocat sectorul oaspete din peluză – intrarea se va face pe poarta din strada Mihai Viteazul
CE-AU FĂCUT ÎN MECIUL ANTERIOR
Sezonul 2022/23 a început pentru ambele echipe în Turul 1 al Cupei României, pe 17 august.
SR Brașov a învins acasă pe Cetate Râșnov cu 4-0, în timp ce Kids Tâmpa a jucat tot pe teren propriu, dar a fost învinsă de KSE Tg. Secuiesc cu 1-0, din cauza unui gol primit în minutul 119 al prelungirilor.
CE A FOST SEZONUL TRECUT
Stegarii și urșii s-au întâlnit de cinci ori în precedentul sezon, de patru ori în campionat și o dată în Cupa României. Meciul de Cupă este și singurul încheiat nedecis, în rest fiecare echipă câștigându-și partida de pe teren propriu.
- 11 august 2021, Cupa României, turul 2: Kids Tâmpa – SR Brașov 3-3 (1-1, 2-2, 4-5 d.p.)
- 25 septembrie 2021, Liga a 3-a, et. a 5-a: SR Brașov – Kids Tâmpa 1-0
- 27 noiembrie 2021, et. a 14-a: Kids Tâmpa – SR Brașov 2-0
- 22 aprilie 2021, Play-Out, et. a 4-a: SR Brașov – Kids Tâmpa 2-1
- 21 mai 2021, et. a 9-a: Kids Tâmpa – SR Brașov 2-1

Suporterii au fost prezenți în număr mare pe ICIM în primăvara acestui an, încurajând echipa cu ardoare pe toată durata meciului. FOTO: Cătălin Ionescu / ioon.ro
SR Brașov s-a salvat de la retrogradare sezonul trecut grație victoriei cu 2-0 reușită în ultima etapă, acasă, cu FC Hermannstadt II, în timp ce Kids Tâmpa a retrogradat, dar continuă în Liga a 3-a datorită locurilor vacante rămase în acest eșalon după retragerea altor echipe.
DE-A LUNGUL ISTORIEI
Istoria confruntărilor dintre Kids Tâmpa și SR Brașov începe pe 10 octombrie 2020, când echipa suporterilor stegari s-a impus pe stadionul Silviu Ploeșteanu cu 4-0 (goluri Iordache, Cenk, Fekete și Răchișan). Returul, jucat pe 3 aprilie 2021, tot în Bartolomeu, a adus victoria cu 3-2 a celor de la Kids (goluri Sandu, H. Popa / Antone, Kerekes și Spătaru)

Dragoș Sandu a marcat primul său gol sub culorile galben-negre în înfrângerea cu 2-3 din primăvara anului 2021. FOTO: Cătălin Ionescu / ioon.ro
Meciul din această sâmbătă va fi al 8-lea dintre cele două echipe. Până acum, linia arată astfel:
7 jucate – 3 victorii stegare – 1 egal – 3 victorii Kids – golaveraj 13-11
SUSȚINE ECHIPA LA GREU
CA SĂ NE BUCURĂM ÎMPREUNĂ LA BINE
Steagul Renaște prin noi!