Alin “Vreau la fotbal” Damian | 50 + 1
3 min readLa finalul turului ediţiei 2017-2018 a Ligii a 4-a Braşov, Alin Damian – purtătorul tricoului cu numărul 10 şi deţinătorul a 10 minute în tricoul FC Braşov – era, de departe, cel mai bun marcator al echipei suporterilor “stegari”, cu ale sale 29 de reuşite, parcurs început pe 19 august 2017, când deschidea scorul în prima etapă contra Aripilor.

Retras în retur în linia de mijloc, unde de asemenea s-a evidenţiat, Alin Damian a pierdut cursa pentru titlul de golgeter al Ligii a 4-a, însă tot a rămas principalul marcator “stegar”. Accidentarea lui Emanuel Popa l-a împins pe Damian iarăşi în faţă, care a marcat de patru ori în fiecare din ultimele trei meciuri, plus un hattrick pe “Carpaţi” în derby-ul cu Colţea. Cu cele 22 de goluri adunate şi în retur (până acum), Neamţu’ şi-a consolidat rolul de golgeter al clubului.
Cel mai plăcut şi satisfăcător lucru pentru mine în momentul de faţă este când la sfârşitul fiecărei săptămâni munca se concretizează într-un gol, iar suporterii îmi strigă numele. Chestia asta e unică, iar de multe ori prin asta te motivezi să treci peste momentele grele din antrenamente.”
Alin Damian, SR Braşov, atacant/mijlocaş
Copilul care la opt ani îşi pistona tatăl “vreau la fotbal! vreau la fotbal!” a ajuns la vârsta majoratului să facă pasul spre echipa mare a Steagului. A fost un fel de debut pe 4 mai 2012, când antrenorul Ionuţ Badea l-a trimis pe teren în minutul 92 al victoriei de acasă cu Voinţa Sibiu (3-0). În prima etapă a viitorului sezon, pe 23 iulie 2012, cu Viitorul Constanţa bifa ultimele sale nouă minute în tricoul “stegar” pentru totdeauna – cum avea el să creadă la un moment dat.

Împrumutat la Unirea Tărlungeni, în Liga a 3-a, pentru a se roda, Alin Damian a simţit cum încet-încet iese de pe orbita “stegară”, chiar dacă în eşalonul al 3-lea evoluase constant şi obţinuse promovarea cu Unirea. Tot trimis ca împrumut pe la varii cluburi din judeţ şi regiune, “eu mă tot demoralizam şi am ajuns atât de jos încât m-am şi lăsat de fotbal pentru şase luni”.
Evident că lăsându-mă de fotbal, iar echipa jucând în prima ligă, nu mă gândeam că voi mai îmbrăca vreodată tricoul galben-negru şi că voi mai juca pe Tineretului”.
Cum viaţa are felul ei de a potrivi lucrurile, pe stadionul pe care nu credea că va mai evolua vreodată, în tricoul de la care îşi luase gândul că-l va mai purta cândva, Alin Damian a înscris pe 2 iunie 2018 al 50-lea său gol în fermecătorul galben-negru. Era minutul 42 al meciului cu Prietenii Rupea, şi un lat pus centrării lui Horia Popa l-a băgat pe Alin Damian în cartea de istorie “stegară”. În minutul 83 al aceluiaşi meci a marcat al 10-lea gol al echipei, ca să dea de înţeles că ţinteşte noi vârfuri.
Într-adevăr, vorbim de Liga a 4-a, dar uneori sentimentul şi oamenii cu care eşti implicat în ceea ce iubeşti este mai important decât nivelul la care îţi practici pasiunea. Pentru Alin Damian şi ceilalţi băieţi din grup, sezonul acesta a fost unul cu adevărat special.
Vreau să le mulţumesc din suflet suporterilor care m-au făcut să trăiesc nişte sentimente atât de intense şi pe care nu le voi uita niciodată. Sper ca prin reuşitele mele le fi produs şi eu lor măcar 10% din bucuria pe care mi-o provoacă ei atunci când ne încurajează meci de meci necondiţionat.”

Steagul Renaşte prin noi!