SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Dumitraş şi Boţia revin în Bartolomeu

2 min read

Doi dintre cei mai iubiţi jucători „stegari” din ultima perioadă, fundaşul central Dragoş Dumitraş şi atacantul Vlad Boţia, vor reveni sâmbăta aceasta, 25 mai, pe stadionul „Silviu Ploeşteanu” (Tineretului), pentru a da lovitura de începere a meciului SR Braşov – Atletic Bradu.

Arbitrul va fluiera la ora 18:00 startul ultimului meci al sezonului, iar cei doi „stegari” for atinge pentru prima dată mingea într-un cadru oficial după accidentările groaznice suferite în ianuarie 2018 (Dumi) şi decembrie 2018 (Duţu).

Cei doi fotbalişti în vârstă de 23 de ani sunt extrem de iubiţi de suporteri.

Dragoş Dumitraş a evoluat până la accidentarea din pauza de iarnă a sezonului 2017-2018 de 14 ori în galben-negru, mereu ca titular, marcând 4 goluri. Totodată, Dumi şi-a câştigat locul permanent în inimile fanilor şi în istoria clubului după ce pe 29 iulie 2017 marca primul gol din istoria proiectului #SteagulRenaşte, într-un amical câştigat la Cristian cu 2-1.

Vlad Boţia, deşi transferat la începutul lunii decembrie 2018 la FC Univeristatea Craiova 1948, şi-a lăsat din plin amprenta pe destinul „stegar” din acest sezon, cele 9 goluri marcate în tur asigurându-ne liniştea pentru cel mai tensionat retur din istoria proiectului. De asemenea, putem spune că Duţu a revenit în familie în această primăvară, el recuperându-se zi de zi în sala de forţă şi pe gazonul stadionului „Silviu Ploeşteanu”.

Casele de bilete pentru meciul de sâmbătă se deschid la ora 16:45, iar biletele costă 10 lei la T2 şi T1 (gratuit pentru copiii sub 14 ani) şi 50 de lei la Fotolii. Biletele la Fotolii se achiziţionează de la recepţia stadionului.

STEAGU’ SUNTEM NOI!

Creat de stegari pentru stegari