Decizie favorabilă clubului în procesul cu Nicu Badea
3 min readVeste bună la sfârșit de 2022 pentru suflarea stegară. Procesul în care SR Brașov a fost angrenat de Nicu Badea, actualul director al Cetății Râșnov și fost președinte al Asociației Galben-Negru, s-a încheiat în favoarea clubului stegar, reprezentat de doamna avocat Codruța Pirău.
Vă reamintim că, la începutul anului 2021, Nicu Badea a dat în judecată SR Brașov pentru a recupera cei 50.000 lei cu care împrumutase clubul în vara anului 2018, în timpul mandatului de președinte al lui Vasile Dochița. Judecătoria Brașov a admis pe 25 mai 2022 cererea lui Nicu Badea de dizolvare a SR Brașov, oferind un termen de 30 de zile pentru apel, drept de care clubul nostru s-a folosit.
Astfel, după ce în perioada 2019-2021 conducerea administrativă a clubului s-a ocupat de lichidarea tuturor datoriilor către ANAF și către foștii jucători și membri ai staff-ului tehnic, în toamna anului 2022 am reușit să achităm și datoria de 50.000 lei către Nicu Badea. În virtuatea acestui fapt, Tribunalul Brașov a luat următoarea decizie: „Respinge cererea formulată de către reclamantul BADEA NICU în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV SR MUNICIPAL BRAȘOV, prin reprezentat legal – președinte Dobrică Răzvan-Ionuț (n. președintele clubului la data când Nicu Badea ne-a acționat în instanță) , privind dizolvarea și lichidarea debitoarei, ca fiind rămasă fără interes.”
Mai simplu spus, Tribunalul Brașov a decis că dorința lui Nicu Badea de a vedea SR Brașov dizolvat și lichidat nu mai are temei, din moment ce datoria i-a fost achitată. Decizia este definitivă.
SR Brașov va trebui să achite cheltuieli de judecată în valoare de 2020 lei pentru procesul inițial, fapt de care clubul nostru se va ocupa săptămâna viitoare. Cererea lui Nicu Badea ca SR Brașov să achite și cheltuielile pentru apel au fost respinse.
Actualul președinte al SR Brașov, Dinu Țurcanu, a oferit următoarea declarație pe această temă:
„Întrucât în presa de partid apar informații că SR Brașov este în procedură de lichidare, pot să vă confirm că SR Brașov a câștigat procesul cu directorul sportiv de la echipa din Râșnov, domnul Nicu Badea.
Datoria i-a fost achitată de ceva vreme, dar dânsul a înțeles să continue procesul, sperând că totuși va reuși să ne desființeze. Cam așa se colaborează între echipele din județul Brașov, din păcate, și cam asta e calitatea unora din oamenii de fotbal de la noi. Instanța i-a răspuns și procesul s-a încheiat.
Îi mulțumim doamnei avocat Codruța Pirău pentru modul în care a dus la capăt acest proces!
Vom reveni la începutul anului 2023 cu numele noului antrenor principal și primele veniri de jucători. Ca de obicei, vom anunța totul când se bate palma. Le doresc un an nou fericit tuturor stegarilor și suporterilor brașoveni. Steagu’ nu moare!”