SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Cronică Steagu’ – Kids Tâmpa 4-2 (3-1)

4 min read

Stegarii domină derby-ul Brașovului și încep returul cu o victorie categorică

SR – Kids Tâmpa 4-2 (3–1)
Marcatori: Savu, Cenk, Lemac și Danciu

Poți revedea meciul oricând pe Steagu’TV | Steagu’ – Kids Tâmpa

Antrenorul Liviu Nicolae a trimis în teren următorul 11:
Băilă – Tudose, Crețu, Delporte, Sezer – Demeter (Răchișan 68), Ciocâlteu Dumitru – Savu, Cenk Firat (Danciu 68), B. Lemac.

Rezerve neutilizate: Maxim, Popa D., Dima, Banciu, Stoian, Toma.


SR Brașov a demonstrat din nou că Brașovul respiră galben-negru! În fața suporterilor stegari, care și-au susținut echipa cu toată inima de la început și până la fluierul final, elevii lui Liviu Nicolae au câștigat un derby spectaculos împotriva celor de la Kids Tâmpa cu 4-2. Stegarii au avut o evoluție impecabilă în primele minute, reușind să se distanțeze rapid la 3-0, demonstrând încă o dată că în Brașov doar Steagu’ contează!

Cântecele galeriei au încurajat fiecare pas al echipei noastre, creând o atmosferă de neuitat pe Stadionul Tineretului, un loc care, atunci când joacă Steagu’, este un adevărat bastion al brașovenilor.


SR Brașov – Kids Tâmpa, Liga 3, Et.10, 2024-2025

Dominare încă din primele minute

Brașovul galben-negru și-a arătat forța încă din primele secunde ale meciului. În doar 15 minute, scorul era deja 3-0 pentru stegari, iar suporterii erau în extaz. Marius Savu a deschis scorul în minutul 2, scăpând singur cu portarul după o pasă excelentă a lui Lemac, care a simțit momentul perfect pentru a crea această oportunitate. Fiecare gol a fost sărbătorit frenetic de suporterii galben-negru, iar stadionul a răsunat de cântace și aplauze.

Cenk Firat a dus scorul la 2-0, cu o lovitură de cap spectaculoasă din corner, iar Brian Lemac a făcut 3-0 în minutul 13, pivotând și înscriind în stil de mare atacant. Galeria a cântat și a ridicat de fiecare dată stegurile cu mândrie, pentru că aceștia sunt adevărații brașoveni, cei care își susțin echipa cu sufletul indiferent de rezultat. „În Brașov doar Steagu’ contează!” se auzea din toate colțurile stadionului, un mesaj clar că Steagu’ este și va rămâne simbolul acestui oraș.

Kids Tâmpa reduce din diferență, dar Steagu’ e de neclintit

Ursuleții au reușit să reducă din diferență printr-un penalty transformat de Nicolas Antone, fost stegar, însă avantajul nostru era încă solid, 3-1. După pauză, oaspeții au încercat să preia inițiativa, însă portarul nostru, Băilă, a avut intervenții salvatoare, menținând poarta galben-negrilor intactă. Pe final, când emoțiile erau mari și fiecare șut pe poartă al urșilor părea periculos, Carlo Danciu a liniștit spiritele cu golul de 4-1 în prelungiri, iar suporterii stegari au explodat în aplauze și cântece.

Final dramatic, în stil galben-negru

Deși scorul final a fost 4-2, rezultatul subliniază clar dominația galben-negrilor, o victorie care ne aduce la doar două puncte de liderul din Seria a 6-a. Următoarea partidă, împotriva Odorheiului, devine astfel una esențială în lupta pentru vârful clasamentului. Brașovenii adevărați, stegarii, sunt cu noi în orice deplasare, iar împreună formăm o forță greu de învins.

Clasamentul după etapa a 10-a / sursa: frfotbal.ro

Liviu Nicolae, încrezător înainte de duelul cu Odorheiu Secuiesc

Steagu’TV:Reușim să câștigăm, iată, în dublă manșă, cum s-ar spune, cu Kids Tâmpa, scor relativ asemănător. Simți că lucrurile se îndreaptă spre ceea ce îți dorești?

Liviu Nicolae:Reușim să facem ce ne-am propus: să fim perseverenți în ceea ce privește rezultatul jocului, cu momente de joc în care am funcționat ca o echipă și momente în care am funcționat individual, iar acest aspect ne-a luat din echilibru. Din punct de vedere al jocului avem momente bune spre foarte bune, însă și momente când ieșim din modelul de joc, ceea ce nu îmi place, însă voi regla foarte urgent acest aspect.

Steagu’TV:Băicoi s-a încurcat, am ajuns la două puncte de ei, iar meciul direct cu Odorheiul este foarte important. Cât de decisivă este această partidă în economia clasamentului de acum încolo, lăsând la o parte restul meciurilor, unde oricum atât Steagu’, cât și ei pot face pași greșiți?

Liviu Nicolae:Toate jocurile sunt importante, deoarece această serie este foarte imprevizibilă, iar jocul cu Odorheiul va fi un joc motivant pentru noi și, probabil, pentru ei. Vom merge să jucăm cu toată exigența și respectul acest joc, iar la final vom trage concluziile.

Liviu Nicolae: „Reușim să facem ce ne-am propus: să fim perseverenți și să funcționăm ca o echipă.”

Practică tradițională respectată și de această dată

Înainte de derby, conducerile celor două cluburi au luat masa împreună într-un cadru plăcut în Brașov, întărind relațiile sportive dintre cele două echipe. Din partea SR Brașov au fost prezenți Ioan Naghi, Horațiu Culcear, Simon Partridge, Ciprian Jurubescu și Emil Birou, iar de partea Kids Tâmpa, Ciprian Anghel.

SR – Kids înainte de meci

AICI JOACĂ STEAGU’


Rămâneți alături de noi, pentru că povestea continuă!


– UN ORAȘ, O ECHIPĂ –

Steagul Renaște prin noi!

Creat de stegari pentru stegari