SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Avancronica | SR Brașov – CSO Plopeni

2 min read

Sâmbătă, de la ora 14:00, vom juca primul meci de pe Stadionul Silviu Ploeșteanu (Tineretului) din acest an. Chiar dacă, din cauza pandemiei, nu puteţi fi alături de noi în tribunele, vom fi împreună online. Vă mulţumim pentru sprijinul vostru. S-au vândut peste 2500 de bilete virtuale şi numărul acestora va creşte cu siguranţă. Te poți alătura campaniei UMPLEM STADIONUL TINERETULUI accesând site-ul partener Bilete.ro

Despre duelul cu Plopeni, antrenorul Liviu Nicolae a declarat: „Va fi un joc în care trebuie să facem tot ce ţine de noi să câştigăm cele 3 puncte pentru a ne apropia de locul 2. Vom lua meci cu meci. Sperăm că starea terenului ne va ajuta. Dacă nu, trebuie să ne adaptăm mai bine decât am făcut-o la Odorheiu Secuiesc. Suntem încrezători că vom reuşi să ne atingem obiectivul în acest duel. Vedem că facnii sunt alături de noi. S-au vândut peste 2.000 de bilete virtuale. Este un semnal foarte puternic arătat de cei care ne susţin. Sunt convins că fanii aşteaptă şi din partea noastră lucruri mai bune pe plan sportiv. Pentru asta muncim. Nu este uşor, pentru că există diferenţe. Băieţii nu ţin cont însă de acestea. Încercăm să nu ne consumăm energia şi atenţia, chiar dacă sunt multe discuţii în această perioadă. Încercăm să ne capacităm şi să face lucrurile cât mai bine din punct de vedere sportiv. E clar că venim după câteva luni de muncă împreună cu aceşti copii, care au acceptat să îmbrace tricoul celei mai iubite echipe din Braşov. Cu siguranţă, mulţi nu credeau că vor avea această şansă. Este datoria lor să se ridice la înălţimea tricoului pe care îl poartă. Le mulţumim tuturor celor care ne sprijină. Este un mare ajutor pentru noi. Sperăm că îi vom putea face fericiţi”.

Meciul urmează să fie transmis pe canalul de YouTube Steagu’TV.

#SteagulRenaște prin noi!
Susține proiectul pe 
www.steagunumoare.ro

Creat de stegari pentru stegari