temadacerbis
shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0,00 lei
View Cart Check Out

Capitanul Horia Popa la finalul anului 2020

Analiza căpitanului Horia Popa

Căpitanul Horia Popa a analizat evoluţia echipei în prima parte a sezonului şi a vorbit despre tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă la club, despre schimbările prin care se încearcă revenirea la o situaţie normală.

▪️ Evoluţia echipei în prima parte a sezonului

▪️ Schimbările care au venit în vară

▪️ Situaţia clubului şi noul proiect

„Consider că a fost o primă parte de campionat foarte bună pentru noi, dacă ne uităm la locul din clasament. Cred că ne-am îndeplinit, în cea mai mare perioadă, sarcinile. Startul a fost entuziasmant, apoi a venit un duş rece cu Odorheiu Secuiesc, dar cred că ne-a ajutat pentru ceea ce a urmat. Pe final de sezon au fost unele rezultate mai puţin bune, dar nu ne descurajăm. Vreau să îi felicit pe cei care în vară s-au alăturat acestui proiect, cred că fără implicarea lor nu am fi reuşit aceste rezultate. Viziunea este una nouă, personal, ca şi căpitan al echipei, am primit mai multă responsabilitate din partea antrenorului şi a conducerii şi cred că este un lucru normal să încerc să asigur legătura între vestiar şi conducere. Vizibilitatea a fost mult mai bună în ultimul timp, dar mai este mult de lucru pentru a redresa complet acest club şi pentru a putea ajunge să ne batem pentru ceea ce îşi doreşte toată lumea. Din punct de vedere sportiv, cu siguranţă că în momentul în care ne vom omogeniza şi vom avea o perioadă de pregătire împreună, vom arăta şi mai bine pe teren. Eu îmi scot pălăria în faţa celor care au venit la SR Braşov în acest moment greu şi în faţa celor care au rămas alături de această echipă din vechiul grup. Dacă ne uităm în ansamblu, cred că a fost o primă parte a campionatului bună. Este foarte important că am marcat meci de meci, asta ne-a ajutat şi ne-a dat încredere. Sunt convins că vom fi mai puternici în partea a doua. Momentan, suntem la 6 puncte de locul 2 şi la 9 puncte de lider. Sunt diferenţe recuperabile, noi în vestiar ne dorim să promovăm, dar ştim că situaţia este încă dificilă şi că cei din conducere au de rezolvat multe probleme”, a menţionat Horia Popa. Căpitan al echipei şi cel mai bun marcator al formaţiei, el a adăugat: „Ceea ce mi se întâmplă mie la SR Braşov reprezintă cea mai mare bucurie sufletească. Faptul că am devenit căpitanul echipei care reprezintă oraşul Braşov este o mândrie pentru mine. Probabil că banerola mă responsabilizează şi mai mult pe teren, dar şi în afara lui. Golurile marcate de mine au fost în mare măsură rodul muncii echipei. Este foarte important că reuşim să ajungem cu mingea în careul advers, iar pentru asta echipa contează. Le mulţumesc colegilor pentru tot. Mă bucur şi pentru Cenk Firat, pentru că a demonstrat că este un atacant de valoare”. Horia Popa a vorbit şi despre perioada de vacanţă şi a avut un mesaj pentru toţi fanii „stegari”: „Suntem în vacanţă, dar continuăm să ne antrenăm individual, pentru că trebuie să rămânem în formă. Pauza asta ne ajută însă mental, aveam nevoie de ea pentru că a fost presiune în timpul campionatului. Sunt convins însă că ne vom întoarce mai puternici şi după ce vom lucra împreună în perioada de pregătire, grupul se va suda şi echipa va arăta si mai bine. Fanilor «stegari» le doresc sănătate, sărbători fericite şi îi aşteptăm din nou alături de noi, sperăm chiar în tribune”.

#SteagulRenaște prin noi!
Susține proiectul pe 
www.steagunumoare.ro