SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Un nou sezon, aceeași credință. Steagu’ începe campionatul la Prejmer

6 min read

SR Brașov începe sâmbătă sezonul 2026/2027 al Ligii a 4-a Brașov. Primul adversar al galben-negrilor va fi ACS Prejmer, într-o partidă disputată chiar pe terenul pe care stegarii și-au desfășurat o bună parte din pregătirea acestei veri. După un prim an de acomodare cu Liga a 4-a, SR pornește la drum cu un lot întărit și cu obiective mai ambițioase.

Vara s-a terminat, testele s-au terminat, de mâine, fiecare punct contează.

SR Brașov începe un nou sezon, al doilea de la revenirea în Liga a 4-a, după o stagiune 2025/2026 cu suișuri și coborâșuri, în care echipa a trecut printr-un proces firesc de acomodare cu un campionat diferit și cu o nouă etapă din viața clubului, de această dată, Steagu’ vrea mai mult.

Au fost momente bune, au fost și momente dificile, am câștigat, am pierdut, am învățat.

Cinci victorii în cele șapte meciuri de pregătire

Galben-negrii au disputat șapte partide amicale în această vară, încheiate cu cinci victorii, un rezultat de egalitate și o înfrângere:

Bilanțul este unul pozitiv: 15 goluri marcate și 7 primite, însă rezultatele au fost mai puțin importante decât posibilitatea de a construi echipa pentru ceea ce urmează.

Dincolo de rezultate, cele șapte partide au oferit staffului posibilitatea de a testa diferite formule, de a integra jucătorii veniți în această vară și de a pregăti echipa pentru momentul în care rezultatele încep să conteze cu adevărat, iar acel moment a venit.

Un lot întărit și un nucleu care merge mai departe

Față de sezonul precedent, SR Brașov pornește la drum cu un lot întărit și cu mai multă experiență.

Au venit alături de Steagu’ jucători precum Remus Dănălache și Marius Nicodim, fotbaliști cu experiență care pot aduce un plus important echipei în noua stagiune.

La fel de importantă este continuitatea.

Îi avem în continuare alături de noi pe Cenk Firat, Ionuț Chirciu, Alex Tănase, Nicolae Marincea, Robert Stana, Andrei Prescură, Cătălin Măzăreanu, Mădălin Străinescu, Robert Szasz și Pavlov Yevhenii, iar în perioada următoare vom prezenta și alte nume care vor îmbrăca tricoul galben-negru în sezonul 2026/2027.

Au existat, firesc, și despărțiri. Răzvan Oseacă, Octavian Crețu și Ciprian Sandu nu vor mai continua alături de SR Brașov. Le mulțumim pentru perioada petrecută în galben-negru și le dorim mult succes mai departe.

Lotul Steagului nu este încă închis, mai avem și câteva surprize pe care le vom anunța în perioada următoare.

Pentru partida de debut, Răzvan Iacob nu va putea conta însă pe întregul lot. Câțiva dintre jucătorii noștri sunt indisponibili din cauza accidentărilor, iar în cazul altora procedurile de legitimare nu au putut fi finalizate la timp pentru prima etapă. Nu căutăm însă scuze. Sâmbătă începe campionatul.

Răzvan Iacob: „Este normal să ne dorim mai mult”

Pentru Răzvan Iacob, noul sezon vine și cu o nouă responsabilitate. În postura de antrenor-jucător, acesta privește perioada de pregătire ca pe fundația unui sezon în care SR Brașov trebuie să facă un pas înainte.

Cum vezi echipa înaintea primului meci oficial?

Cred că suntem într-un punct mai bun decât eram în urmă cu un an. Am păstrat o parte importantă din nucleul echipei și au venit lângă noi jucători cu experiență, care ne pot ajuta foarte mult. Din păcate, pentru primul meci nu vom putea conta pe toată lumea. Avem câteva accidentări și sunt băieți pentru care nu am reușit încă să finalizăm legitimările. Nu căutăm însă scuze. Cei care vor intra pe teren trebuie să fie pregătiți să dea totul pentru cele trei puncte.

După un sezon de acomodare, care este obiectivul acum?

Anul trecut am învățat multe despre acest campionat. Am avut suișuri și coborâșuri și cred că am plătit uneori lipsa de experiență. Acum ne cunoaștem mai bine, știm nivelul competiției și ne-am întărit. Este normal să ne dorim mai mult. Nu vreau să fac promisiuni înainte să înceapă campionatul, dar SR Brașov trebuie să intre pe teren la fiecare etapă cu gândul la victorie. La final vom vedea unde ne duce asta.

Ce mesaj ai pentru suporteri înaintea noului sezon?

Să fie alături de noi. Știm ce înseamnă Steagu’ pentru ei și știm ce responsabilitate avem atunci când îmbrăcăm tricoul acesta. Vrem să le oferim o echipă pentru care să vină cu plăcere la stadion și de care să fie mândri. Restul trebuie să-l demonstrăm noi, pe teren.

Cenk Firat: „Tricoul acesta ne obligă”

Unul dintre oamenii care continuă alături de Steagu’ este Cenk Firat. Căpitanul galben-negrilor vorbește despre un vestiar mai matur și despre responsabilitatea pe care o presupune purtarea tricoului SR Brașov.

Cenk, cum simte vestiarul începutul noului campionat?

Cu nerăbdare. Am muncit mult în perioada asta și cred că toți așteptam momentul în care încep meciurile oficiale. Suntem un grup mai matur, îi avem alături de noi și pe băieții care au venit în această vară și știm mult mai bine ce ne așteaptă în Liga a 4-a. Acum trebuie să arătăm asta pe teren.

Ce înseamnă pentru tine să începi încă un sezon în postura de căpitan al SR Brașov?

Este o onoare, dar mai ales o responsabilitate. La clubul acesta nu joci doar pentru rezultat. Joci pentru oamenii care vin după noi peste tot și pentru un nume care înseamnă foarte mult în Brașov. Tricoul acesta ne obligă. Vrem să începem bine și să facem un sezon mai bun decât precedentul.

Un mesaj pentru stegari?

Avem nevoie de ei lângă noi, așa cum au fost mereu. Știm că sunt acolo indiferent unde jucăm și vrem să le răsplătim susținerea prin ceea ce facem pe teren. Îi așteptăm alături de noi și la Prejmer. Luptăm împreună.

Primul pas: ACS Prejmer

Noul sezon începe la Prejmer, într-un loc devenit deja familiar pentru echipa noastră. Aici se pregătește SR Brașov, iar sâmbătă galben-negrii vor întâlni ACS Prejmer în prima etapă a sezonului 2026/2027.

Cele două formații s-au întâlnit și în perioada de pregătire, într-o partidă câștigată de SR Brașov cu 5-2. Rezultatul acelui meci rămâne însă doar unul de amical. Sâmbătă începe o altă poveste, iar în joc vor fi primele trei puncte ale sezonului.

La Săcele jucăm „acasă”

În sezonul 2026/2027, SR Brașov își va disputa partidele de pe teren propriu la Stadionul Electroprecizia din Săcele.

Le mulțumim celor de la CSM Săcele pentru deschiderea arătată proiectului nostru și pentru continuarea parteneriatului și în acest sezon.

Un mulțumesc special merge către primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, pentru sprijinul acordat și pentru implicarea în găsirea unei soluții care ne permite să ne continuăm drumul în condiții bune.

Începem din nou. Împreună.

În vara lui 2017, când părea că povestea s-a terminat, suporterii stegari au ales altceva. Au ales să continue.

De atunci au trecut nouă ani. Au fost promovări, victorii și înfrângeri. Au fost momente frumoase și momente în care drumul a părut imposibil. Am schimbat stadioane, generații și campionate.

Un singur lucru nu s-a schimbat. Steagu’ merge mai departe.

Și merge mai departe datorită oamenilor care au rămas lângă el. Celor din tribună. Celor care merg în deplasări. Celor care susțin financiar proiectul. Celor care muncesc pentru el. Celor care, indiferent de ligă sau de stadion, continuă să creadă.

Sâmbătă începe un nou sezon. După un an de acomodare, vrem să facem un pas înainte. Nu vrem să facem promisiuni înainte ca mingea să înceapă să se rostogolească. Vrem să vorbim prin ceea ce facem pe teren.

Dar știm un lucru: avem nevoie din nou de voi. La Prejmer, la Săcele, în deplasări, lângă echipă.

Pentru Brașov. Pentru galben și negru. Pentru Steagu’.

Un oraș. O echipă. Steagu’.

STEAGUNUMOARE.RO

Creat de stegari pentru stegari