Marele Pescar

Fără Nicolae Pescaru, care astăzi împlineşte 76 de ani, Steagu’ nu ar fi fost echipa adulată la un moment dat de un întreg oraş, iar oraşul Braşov ar fi fost mai tern fără o astfel de echipă.

De la debutul din 23 septembrie 1962 (4-2 cu U Cluj) şi până la meciul de retragere din februarie 1981 (1-0 cu Corvinul Hunedoara), Nicolae Pescaru a cunoscut o singură echipă – Steagu’ – care în 1967 îşi schimbase culorile din alb-albastru în galben-negru, iar în 1979 numele, din Steagul Roşu în FCM Braşov.

La rândul său a scris istorie, meci cu meci şi gol după gol. În tot acest timp, el, clubul şi oraşul au devenit o singură persoană. Cu 311 meciuri jucate la nivelul primei ligi, este cel mai activ „stegar” în elita fotbalului românesc. Dar să ne rezumăm doar la aceste meciuri ar fi o nedreptate.

Dragostea şi loialitatea lui Nicolae Pescaru pentru club şi oraş au căpătat forme cât se poate de concrete atunci când echipa s-a confruntat cu retrogradările din 1968 şi 1975.

Prima a durat doar un sezon, iar la revenirea în Liga 1 a primit banderola de căpitan. A doua experienţă în „B” s-a întins pe parcursul a 5 sezoane agonizante. Şi ca un căpitan adevărat le-a luat în piept toate.

Am căutat să realizez reabilitarea colectivă, nu realizarea unei performanţe individuale.

Nicolae Pescaru

Avea la momentul celei de-a doua retrogradări 302 meciuri în primul eşalon şi 61 de goluri marcate – un număr bun ţinând cont că majoritatea carieriei a jucat în posturile de mijlocaş şi fundaş.

Chiar dacă oferta concretă de la Dinamo Bucureşti îl putea face în timp primul fotbalist din istorie care joacă 500 de meciuri în Liga 1 şi îi aducea şi alte beneficii, atât materiale cât şi sportive (prezenţe în cupe europene, mai multe selecţii la Naţională), acesta a pus în vara lui 1975 onoarea de a fi „stegar” mai presus de orice altceva.

Tecuci, Gura Humorului, Medgidia, Gheorghieni, Mija, Olteniţa, Motru, Alexandria ori Turnu Măgurele au ţinut loc de confruntări europene şi de campanii de calificare la Mondiale.

N-a regretat vreo clipă. În primăvara lui 1979 a devenit şi antrenor interimar, poziţie din care a condus echipa spre prima ei semifinală de Cupă din istorie ca divizionară secundă, eliminând pe traseu deţinătoarea trofeului, Universitate Craiova, doar neşansa stopând accesul în finală la capătul celor 120 de minute cu Steaua Bucureşti, viitoarea câştigătoare a competiţiei.

A dat jos de pe el tricoul galben-negru al oraşului la finalul turului ediţiei 1980-1981 de Liga 1. Avea aproape 38 de ani, jucase 9 meciuri şi marcase un gol, victorios, în minutul 63 al meciului din Bartolomeu cu FC Argeş, trimiţând în extaz 20 000 de spectatori!

Acela a fost ultimul său gol pentru oraş, al 62-lea pe prima scenă, al 92-lea în toate competiţiile. Mai multe decât oricare alt „stegar” vreodată.

Numerele lui Nicolae Pescaru în tricoul Braşovului sunt impresionante: 311 meciuri în Liga 1 şi 170 în Liga a 2-a. Acestora li se adaugă 11 în cupele europene, 12 în Cupa Balcanică, şi peste 10 în Cupa României, rezultând astfel un total de peste 513 meciuri în toate competiţiile oficiale.

Cele numai 4 selecţii în Naţională sunt explicate cel mai bine de două personalităţi ale fotbalului românesc, jurnalistul Ioan Chirilă şi fostul antrenor „stegar” şi al Naţionalei Valentin Stănescu.

Pescaru, un jucător complet, viguros, rafinat şi tenace, ar fi trebuit să fie o piesă mereu prezentă în structura echipelor din deceniul care s-a încheiat. (n.r. anii 1970). El a fost neglijat, însă, pe baza unor criterii formale şi rigide, cedând întotdeauna locul unor noţiuni care împovărează deseori limbajul complex al fotbalului – gabarit, prestanţă, talie, etc… etc.

Ioan Chirilă

Pescaru ar fi jucat cu siguranţă de 25-30 de ori în prima reprezentativă dacă ar fi evoluat la o echipă din Capitală.

Valentin Stănescu

Nicolae Pescaru a ales să evolueze pentru Steagu’ Roşu din Braşov, câştigând cel mai valoros trofeu care există: „Cu Pescaru în echipă, de nimeni nu ne e frică!”

La Mulţi Ani, Nicolae Pescaru!