SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Un nou asalt asupra primului loc | Steagu’ la Filiaşi

2 min read

Al 5-lea meci al sezonului contra unei echipe înţolite în alb-albastru îl vom disputa vinerea acesta, 19 octombrie, de la ora 15:00, pe stadionul Orăşenesc din Filiaşi, contra echipei locale CSO.

Oltenii, care au încheiat sezonul trecut pe locul 7 (din 15) cu linia 9-9-8, 36-30, se află în acest moment pe locul 5 în serie, la egalitate de puncte cu noi – 16. Echipa noastră îi devansează graţie golaverajului uşor superior: +4 (10-6) faţă de +3 (12-9). Linia de clasament a gazdelor de vineri: 5-1-2.

CSO Filiaşi pe teren propriu sezonul acesta

2-1 cu Univ. Craiova II

2-0 cu Hermannstadt II

1-0 cu Flacăra Moreni

În etapa precedentă, CSO Filiaşi a fost învinsă cu 3-1 în deplasare la Atletic Bradu, echipă care până atunci nu câştigase vreun meci. Alb-albaştrii au condus cu 1-0 până în minutul 63, aceştia punând înfrângerea pe seama jocului dur al gazdelor şi a unor decizii neinspirate ale arbitrului.

_______

Steagu’ în deplasare

3-0 la Voluntari II

1-0 la CSM Alexandria

1-0 la Astra II Giurgiu

În etapa precedentă, “stegarii” au remizat pe teren propriu, 1-1, cu Unirea Bascov, liderul seriei în acel moment.

_______

CSO Filiaşi s-a despărţit pe 6 septembrie de antrenorul principal Silviu Lung, care a demisionat din motive personale, conducerea echipei fiind acum asigurată de ex-polistul Mugur Guşatu.

Celelalte echipe din partea superioară a clasamentului vor disputa şi ele meciuri dificile în etapa a 9-a. Flacăra Horezu (locul 3, 17p) va întâlni sâmbătă, acasă, Turris Oltul Turnu Măgurele (1/19p). Vâlcenii sunt neînvinşi pe teren propriu, primind doar un gol (4-1 cu Viitorul Domneşti), pierzând puncte o singură dată, în chiar prima etapă, când au remizat 0-0 cu Sporting Roşiori. Cei de la Turris, în schimb, au câştigat doar o dată în deplasare (1-0 cu noi), remizând în celelalte două ocazii, cu Flacăra Moreni (1-1) şi cu Voluntari II (2-2). Cu siguranţă teleormănenii vor căuta să-şi menţină invincibilitatea.

Unirea Bascov (2/18p), de asemenea neînvinşi până acum în campionat, vor primi tot sâmbătă vizita echipei U Craiova 1948 (10/11p).

Hai, Stegarii!

Creat de stegari pentru stegari