SR Brașov

Steagu' Renaște prin noi!

Din tată-n fiu | Cocan din Făgăraş

3 min read

Taică-său lui Cristi Cocan, Octavian, a îmbrăcat tricoul “stegar” de 106 ori în prima ligă. Plus de vreo alte câteva zeci de ori în doi ani de “B”, între 1997 şi 1999! Moştenire grea. “Ştiam ce înseamnă tata pentru echipă”, mărturiseşte fiul, care în vara lui 2017 s-a numărat între băieţii care pe 25 iulie luau parte la primul antrenament din istoria noului Steagu’.

A răspuns apelului actualului director tehnic al clubului, Lucian Petre, fără să stea pe gânduri, iar de atunci şi până acum, purtătorul tricoului cu numărul 7 a strâns 30 de apariţii oficiale (28 ca titular) marcând 13 goluri şi oferind 13 pase decisive, fiind al 3-lea cel mai bun pasator din echipă în precedentul sezon. Şi-n plus de asta, tipul refuză pur şi simplu să cadă atunci când este ţinut de tricou sau contrat mai dur la picioare. Zdravăn ca piatra Făgăraşilor.

Ştiu că sunt aşteptări foarte mari de la mine şi că mereu o să fiu comparat cu el. Pentru mine e o motivaţie suplimentară.”

Cristi Cocan, mijlocaş de bandă

29 iulie 2017: Cocan (prim-plan) va marca golul victorios al primului meci-test din acea vară.

Acea motivaţie, printre altele, l-a ajutat să facă un meci foarte bun la Zărneşti, pe 1 septembrie…

“Un meci în care am alergat enorm şi atunci am simţit cel mai bine ce înseamnă cu adevărat Steagu’!”

Pentru Coco, meciul de la poalele Pietrii Mari reprezintă momentul-cheie al ediției 2017-2018 și, după cum v-ați dat seama, și cea mai de preț amintire sa, secondată doar de ziua în care “stegarii” au primit medaliile de campioni ai Judeţului.

16 septembrie 2017: Lucian Petre şi Cristi Cocan reveniţi la Cristian, locul unde a început drumul spre glorie.

Dacă juniorul Cocan a fost şi este conştient de importanţa seniorului Cocan în istoria recentă a Steagului, meciul din 28 octombrie de pe ICIM, cu ACS Steagu Roşu, a pus propria amprentă pe conştiinţa sa.

Când am ieşit din stadion şi am văzut toţi suporterii aşteptându-ne pe ploaie, cântând şi încurajându-ne după un meci pe care n-am reuşit să-l câştigăm, pot să spun că acela a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viaţa mea.”

Desigur, nu doar deplasările au furnizat trăiri intense pentru Cristi Cocan. Zece din cele treisprezece goluri din sezonul trecut au fost înscrise pe teren propriu.

Primul gol a deschis scorul succesului cu Chimia Oraşul Victoria (4-1), pe 26 august 2017. Cel mai frumos, ca urmare a unei elaborate acţiuni colective, l-a marcat peste aproximativ o lună, închizând tabela unui 5-1 cu ACSM Codlea. Nici scăriţa contra Voinţei Hurez, în etapa a 29-a, nu e de trecut vederea pentru amatorii de frumos. Orice ar fi fost însă, gol, pasă, alunecare, sprint sau chiar şi fault suferit, fiecare clipă pe Tineretului şi alături de suporteri a fost ceva de vis!”.

26 august 2017: Cocan (dreapta), ridică pumnul victorios spre T2 după golul înscris împotriva Chimiei.

Şi că tot a venit vorba de suporteri, Cristi Cocan spune că este “îndrăgostit până la cer de ei!”, iar cântecul său preferat este imnul: “mi se face pielea de găină de fiecare dată când îl aud”.

Că el a intrat deja în istoria Steagului nu poate fi negat de nimeni. Dacă va reuşi să îşi şi întreacă tatăl, aşa cum acesta anticipa la retragerea de pe gazon în iunie 2010, este o poveste ce rămâne să fie scrisă.

#SteagulRenaşte prin noi!

Creat de stegari pentru stegari