temadacerbis
shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0,00 lei
View Cart Check Out

Cristescu: „M-am întors și datorită suporterilor”

Au trecut peste 14 ani de la debutul lui Marian Cristescu în tricoul galben-negru al Brașovului (ediția 2005-2006 a Ligii a 2-a).

Purtătorul tricoului cu numărul 18 și-a consolidat locul în istoria clubului și în inimile suporterilor când a decis în această vară să revină sub Tâmpa.

Eu am ales să vin la această echipă – pe lângă faptul că aici am petrecut șapte sezoane, aici am debutat în Liga 1, aici am purtat prima dată o banderolă de căpitan – și datorită suporterilor! Mi-a fost dor de atmosfera pe care o făceau fanii brașoveni, mai ales la meciurile de acasă. „

Marian Cristescu

Brusc, amintiri precum golul pe zăpadă cu Dinamo, șutul din ultimul minut cu Timișoara, în sferturile Cupei, sau scărița de pe Ghencea, păreau că s-au întâmplat abia ieri.

Dar Marian Cristescu nu e genul de om care să se complacă în realizările anilor din urmă. Astfel, a fost unul dintre cei mai activi jucători „stegari” în pregătirile din vară, iar în actualul campionat a marcat de trei ori în primele șapte etape, fiind golgeterul echipei.

Golurile acestea îl includ pe mijlocașul brașovean într-un club extrem de select, al jucătorilor care au marcat pentru Steagu’ în primele trei ligi ale României. Doar el şi antrenorul-jucător Florin Stîngă se pot lăuda cu această realizare.

Chiar dacă nu avem un start de campionat așa cum ne-am fi dorit cu toții, eu am încredere în colegi și în staff-ul tehnic că o să vină și victoria care ne va descătușat.

Echipa SR Brașov este formată 80% din copii între 17-20 de ani și și din această cauză, din lipsa de experiență, s-au făcut greșeli în meciurile pe care le-am pierdut. „

Marian Cristescu

Desigur, acest început de sezon este departe de aşteptările întregii naţiunii „stegare”, dar veteranul Cristescu speră ca încrederea lui să găsească un sprijin și toți suporterii.

Îi rog să ne susțină și să fie alături de noi și în aceste momente mai dificile. Noi, jucătorii, promitem că vom da totul pe teren ca să câștigăm și să-i răsplătim pe acești fani minunați.

STEAGU’ NU MOARE!

Marian Cristescu