acerbis
shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0,00 lei
View Cart Check Out

Programul verii actualizat: 4 meciuri-test stabilite până acum

Programul verii actualizat: 4 meciuri-test stabilite până acum

Pe lângă cele două meciuri-test anunţate în urmă cu câteva zile, cu AFC Hărman (4 august) şi FC Voluntari 2 (8 august), „stegarii” îşi vor regla ritmul contra altor două divizionare C.

Astfel, pe 1 august, cel mai probabil pe un teren din judeţul Braşov, băieţii lui Florin Stângă, Lucian Petre şi Andrei Şanta vor primi vizita echipei FK Miercurea Ciuc. Ciucanii au încheiat sezonul precedent pe locul 2 în Seria 1, la 2 puncte de prima clasată. În această vară roş-negrii l-au angajat ca antrenor pe Valentin Suciu, cel care a condus pe Sepsi Sf. Gheorghe spre promovări succesive din Liga a 4-a până în Liga 1.

Cu ciucanii ne-am mai întâlnit o dată anul acesta, pe 3 februarie, în deplasare, învingându-i pe terenul Liceului „Márton Áron” cu 4-2. În acel meci-test, pe lângă două goluri superbe – şut de la distanţă şi scăriţă, Horia Popa a ratat şi un penalty, iar Andrei Poverlovici şi Emanuel Popa au marcat primele lor goluri în tricoul echipei suporterilor. Iată mai jos golul lui Ema, creat de excelenta recuperare şi apoi cursă a lui Cristi Cocan.

Pe 18 august, pe un teren şi de la o oră care de asemenea urmează a fi stabilite, vom înfrunta Cetate Râşnov (locul 7 în Seria 1). De la iniţierea proiectului Steagul Renaşteîn vara anului 2017, şi până în prezent am disputat două meciuri-test contra râşnovenilor, ambele încheiate cu acelaşi scor: 2-1. Pe 7 decembrie 2017, în ultimul meci al anului, rezultatul a fost în favoarea galben-albaştrilor, iar pe 17 februarie 2018 avantajul ne-a aparţinut. Ambele meciuri s-au jucat pe terenul secund al bazei de la Tărlungeni.

Poţi vedea în continuare rezumatul victorie din acest an:

Steagul Renaşte prin noi!