Primii sosiţi - Marius Burlacu şi Radu Leonte

"Suntem bucuroşi că vom juca pentru echipa oraşului!"

Primii sosiţi – Marius Burlacu şi Radu Leonte: „Suntem bucuroşi că vom juca pentru echipa oraşului!”

În timp ce băieţii care au îndeplinit pe teren misiunea promovării se bucură de o binemeritată vacanţă, cei de pe banca tehnică şi din birouri meşteresc la viitorul clubului care ţine Steagu’ sus.

Astfel, primii jucători care întăresc lotul, Marius Burlacu (32 de ani) şi Radu Leonte (27 de ani), sunt doi braşoveni care în trecut au avut ocazia să evolueze doar ca adversari contra Steagului. Ambii au semnat contracte valabile pe două sezoane.

Cum va fi pentru ei să îmbrăce, în sfârşit, tricoul galben-negru?

E un lucru foarte important să îmbrac tricoul Steagului! Sunt braşovean, aici m-am născut şi aici am crescut. Doream să joc pentru echipa oraşului de când am intrat în fotbalul mare. Că s-a întâmplat ceva mai târziu nu are importanţă. Mă bucur la fel!

Marius Burlacu, fundaş-mijlocaş dreapta

Cred că orice jucător are dorinţa de a juca la un moment dat pentru echipa oraşului, aşa cum văd eu SR-ul de acum.

Radu Leonte, mijlocaş

Marius Burlacu a evoluat în ultimul sezon de 18 ori pentru Sepsi Sf. Gheorghe în Liga 1, fiind integralist în 14 meciuri. Cu doi ani în urmă, dl. Burlacu e evoluat de două ori contra „stegarilor” cu Sepsi, jucând o oră în victoria braşoveană cu 3-2 din prima etapă, şi intrând în ultimul sfert de oră al egalului din retur (1-1), de pe „Silviu Ploeşteanu”.

Şansa de a apăra culorile galben-negre şi apropierea de familie au fost contribuit decisiv în opţiunea lui Marius Burlacu – jucătorul fiind coleg de generație la juniorii Brașoviei cu căpitanul Andrei Poverlovici, ambii crescuți de directorul tehnic al clubului Lucian „Don Profesor” Petre.

Mijlocaşul Radu Leonte are la activ o promovare în Liga 1 cu Corona, realizare care i-a dat posibilitatea să joace pe 8 mai 2014 timp de 69 de minute împotriva „stegarilor”. „Eu îmi făceam doar treaba acolo unde activam ca jucător: Forex, Corona sau chiar FC Baia Mare”. De altfel, următoarea revenire a lui Radu Leonte pe „Silviu Ploeşteanu” a fost cu echipa din nordul ţării, pe 15 noiembrie 2015, în etapa a 14-a a ligii secunde. A trăit atunci „un sentiment apăsător, între tristeţe şi dezamăgire” dată fiind incertitudinea viitorului ambelor echipe. La finalul acelui campionat FC Baia Mare s-a desfiinţat, în timp ce galben-negrii au avut parte de o salvare pe ultima sută de metri, care însă doar a amânat falimentul cu un an.

Probabil aşa a fost soarta, să ajung doar acum la echipă, deşi au mai fost discuţii şi în trecut.

Radu Leonte, mijlocaş

Dl. Leonte avea o înţelegere verbală cu clubul nostru încă din iarna trecută, un rol important în luarea deciziei avându-l şi antrenorul Florin Stângă, „un om pe care îl respect foarte mult pentru implicarea, pasiunea şi dorinţa de a munci, pe care o manifestă în mod constant.” Acesta nu îşi face griji în ceea ce priveşte adaptarea pe „Silviu Ploeşteanu”, dat fiind că „am mai fost coleg cu unii dintre băieţi prin alte părţi şi ne cunoaştem bine între noi”. În rest, faptele de pe teren vor fi cele menite să ne spună mai multe despre Radu Leonte.

Le urăm bun-venit în familia „stegară” celor doi fotbalişti! Aceştia se alătură unui grup conştient de importanţa misiunii sale, atât pe teren cât şi în afară, şi sunt nerăbdători să îşi aducă aportul la dezvoltarea proiectului iniţiat de suporteri în vara anului trecut.

Steagul Renaşte prin noi!