Avancronica unui retur istoric

Nemere Ghelinţa - Steagu', 23 iunie, 17:30

Avancronica unui retur istoric | Nemere Ghelinţa – Steagu’, 23 iunie, 17:30

Când aud cuvântul „retur”, suporterii „stegari” nu sunt compleşiţi de cele mai pozitive sentimente. Din contră, 0-4-ul pe ploaie, la Vaslui (2010) şi golul egalizator încasat pe final de meci un an mai târziu, cu Steaua – ambele meciuri în semifinalele Cupei României – sunt cât se poate de prezente în amintirea noastră.

Sâmbătă, 23 iunie 2018, la Ghelinţa (jud. Covasna), de la ora 17:30, mergem în căutarea fericirii şi îndeplinirea obiectivului. Ştim prea bine că un eşec acolo ar condamna la inutilitate toate victoriile de până acum.

[CUM A FOST ÎN TUR]

Pe 16 iunie, în faţa a aproximativ 1500 de spectatori, băieţii au obţinut o victorie la limită, 1-0, graţie reuşitei din minutul 54 a fundaşului dreapta Ciprian Răduţoiu, care a finalizat cu un şut în forţă din opt metri excelenta pasă a mijlocuşului central Alex Ţuţu.

Explozia de bucurie din teren şi tribune a fost şi contra tuturor ocaziilor ratate până atunci. În faţa unei echipe dornică să onoreze vizita pe „Silviu Ploeşteanu” cu un rezultat bun, „stegarii” au trebuit să devină creativi în faţa careului de 16 metri, odată lămuriţi că metodele clasice nu dau roade.

Prin pase rapide la firul ierbii în zona centrală a defensivei verzilor, braşovenii au reuşit să dejoace în câteva rânduri blocada, însă Alind Damian, în două rânduri, şi Horia Popa nu au reuşit să ducă acţiunile spre finalizarea dorită. Ultima mare ocazie a primei reprize l-a avut în prim-plan pe Cristi Cocan, mijlocaşul ratând intercepţia cu centrarea lui Horia Popa.

Părea să fie unul din acele meciuri.

În a doua repriză, după ce lovitura de cap a lui Andrei Poverlovici a fost reţinută pe linie de portarul advers, o rafală de ocazii, într-o singură fază, a făcut peste o mie de oameni să-şi pună mâinile în cap la unison. „Nu se poate…” a mai avut puterea să murmure un spectator de la Tribuna Oficială, fiind în scurt timp completat de un altul: „trebuie să putem.”

Iar în minutul 54 s-a putut! Din păcate, bucuriei golului i-a urmat şocul eliminării lui Strătilă pentru bruscarea unui adversar, numărul nostru 25 primind direct cartonaşul roşu.

În aceste condiţii, continuarea ofensivei generale a fost pusă în aşteptare, „stegarii” acordând o mai mare atenţie apărării. Evident că după atâta sudoare picurată în iarba bătrânei arene din Bartolomeu nu se cuvenea un moment de neatenţie.

Braşovenii au continuat să domine teritorial, însă doar şutul-centrare al lui Ţuţu din finalul meciului, scos de sub transversală de portar, venind cel mai aproape de gol.

[CE PUTEM AŞTEPTA DE LA RETUR]

Cu avantajul de 1-0, „stegarii” vor trebui învinşi la cel puţin două goluri diferenţă pentru a fi eliminaţi. Astfel, adversarii vor trebui să se arate mai ofensivi decât sâmbăta trecută, iar ieşirea lor la joc ne va oferi şi nouă mai multe mijloace de exprimare.

Sau, dimpotrivă, ne putem aştepta la acelaşi joc închis al verzilor, care vor căuta să exploateze eventualele contraatacuri şi să ducă meciul în prelungiri şi spre lovituri de departajare.

[DEPLASAREA SUPORTERILOR]

Meciul se va disputa pe terenul „Comunal” din Ghelinţa. Deplasarea fanilor se va efectua atât cu maşini personale, existând şi posibilitatea închirierii de autocare, costul fiind de 12 lei, dus-întors.

Pentru informaţii suplimentare în ce priveşte deplasarea cu autocarul, puteţi lua legătura cu Robert la 0745.033.507.

Ne vedem la meci. Hai, Stegarii!