temadacerbis
shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0,00 lei
View Cart Check Out

Cu fundașul Raul Toader

Despre împlinirea viselor din copilărie

Cu fundașul Raul Toader despre împlinirea viselor din copilărie

Acum doi ani, pe 6 iunie, juniorii sub-17 ai FC Brașov eliminau în optimile Cupei României, acasă, Dinamo Bucureşti, vice-campioana naţională a acelei categorii de vârstă. Cu o săptămână mai devreme, aceiaşi copii au fost în tribună la meciul seniorilor cu UTA , din ultima etapă a sezonului, cântând imnul, simţind de aproape mirosul fumigenelor prin a căror culoare, pe două fâşii albe de pânză, se putea citi cu litere negre mari: „STEAGU’ NU MOARE / SE VINDECĂ PRIN NOI!”

Pentru Raul Toader, care nu a putut fi prezent alături de colegii săi la meciul cu arădenii din cauza unor probleme de familie, faptul că la meciul de Cupă au venit şi suporterii echipei, care ne-au încurajat şi cântat tot meciul” a transformat confruntarea respectivă în „cel mai frumos moment” pe care l-a trăit ca junior „stegar”.

Pentru mine, Steagu’ este echipa mea de suflet, echipa la care mi-am dorit să joc de când eram mic, iar acest vis a devenit realitate.”

Raul Toader, fundaş, 18 ani

Sosirea la echipa suporterilor „stegari” în ianuarie 2018 a echivalat pentru dl. Toader cu o întoarcere acasă. Debutul în echipa „stegară” de seniori a avut loc în Oraşul Victoria. Pe 31 martie, în etapa a 18-a, intra în minutul 84 în locul veteranului Ciprian Răduţoiu.

De la acel prim meci sub vârfurile înzăpezite ale Făgăraşilor, Raul Toader a strâns 13 apariţii în tricoul galben negru, prinzând prima sa titularizare pe 2 iunie, în meciul de acasă cu Olimpic Voila (11-1). Peste patru zile, adică fix la împlinirea a doi ani de la cel mai frumos moment, tânărul fundaş central şi-a creat un nou moment preferat: primul gol! În minutul 55 al meciului cu Voinţa Hurez l-a înlocuit pe căpitanul Poverlovici, iar în primul minut de prelungiri, a pus capul la centrarea din corner a lui Vîrlan şi restul a fost bucurie, chiar dacă golul „a fost cu o echipă mai modestă”. Acest gol îmi dă încredere şi mă face să muncesc mai mult”.

6 iunie 2018 a fost o zi bună pentru Raul Toader: primul gol la seniori, câştigarea trofeului de campion.

Peste câteva zile, la analiza numerelor pentru efectuarea statisticilor din acest campionat, am constatat că golul contra Voinţei reuşit de al nostru număr 22 a fost al 100-lea reuşit de „stegari” pe teren propriu în actualul campionat al Ligii a 4-a Braşov. „Pe bune, eu am dat al 100-lea gol acasă? Mamă, cât de tare!”, a fost reacţia puştiului. N-o fi rău să te bucuri la fel de mult de un gol şi la reluare.