temadacerbis
shopping-bag 0
Items : 0
Subtotal : 0,00 lei
View Cart Check Out

Steagu' 6-0 ACS

Ăştia suntem!

Steagu’ 6-0 ACS | Ăştia suntem!

Nimeni nu s-ar fi gândit că cineva care strigă „Steagu’!” pe „Silviu Ploeşteanu” va fi vreodată contracarat cu huiduieli şi fluierături, mai ales dacă acel cineva poartă culorile galben-negru.

Ei bine, asta a fost reacţia spectatorilor sâmbătă dimineaţă, atunci când jucătorii oaspeţilor s-au strâns în cerc şi au scandat „Steagu’!” înainte de începerea meciului. Confuzia iniţială a fost rapid înlocuită de adversitate, dar nu faţă de cei 11 jucători, ci faţă de conducătorii ACS Steagu Roşu. Ca şi în săptămâna premergătoare meciului tur, aceştia au căutat să polueze cât mai mult atmosfera din jurul acestei confruntări. Tribuna le-a răspuns pentru toate de-a lungul celor 90 de minute.

Revenind la lucrurile bune. Petru Cadar, legenda „stegară” cu puţin peste 250 de meciuri oficiale în tricoul galben-negru, a fost invitat să dea lovitura de începere. Dacă în tur a făcut acelaşi gest în faţa unor tribune aproape pustii, de această dată a fost întâmpinat cu aplauze de întreaga asistenţă, suporterii scandându-i numele, primind totodată şi un tricou oficial Acerbis, semnat de jucători şi staff-ul tehnic.

Pe teren, „stegarii” au pus din prima presiune pe poarta adversă, strângând o listă impresionantă de ratări până când Alin Damian a reuşit, în sfârşit, să deschidă scorul în minutul 29.


Diferenţa de numai gol după primele 45 de minute ar fi dat impresia unei prime reprize strânse, însă doar imprecizia alor noştri, excelentele intervenţii ale portarului Ailinca, şi bara au făcut ca scorul să nu fie unul gras.


Au evoluat: Albert Popa – Ciprian Răduţoiu (77 Adrian Voicu), Răzvan Damian, Andrei Poverlovici, Raul Rusu – Marian Popescu (45 Florin Stângă), Cristi Cocan (72 Dragoş Taraş), Alex Vîrlan (85 Raul Toader)- Sorin Strătilă, Alin Damian, Horia Popa


După pauză, intrarea în meci a antrenorului Florin Stângă a vitalizat acţiunile noastre ofensive. Ca şi în prima repriză, jocul s-a jucat în principal în terenul oaspeţilor, care după golurile de 2-0 şi 3-0 (min. 47 şi 51) şi odată cu trecerea minutelor au abandonat orice gând de a pleca cu un rezultat onorabil din Bartolomeu.

Golul patru a avut pe el ştanţat „creat de Stângă”, care după o recuperare şi o trecere de doi adversari, i-a pasat lui Horia Popa în careul de şase metri pentru o finalizare simplă. Alin Damian a desăvârşit victoria, marcând spectaculos după o situaţie de singur cu portarul, în minutul 69, apoi, cu capul, din centrarea lui Strătilă, în minutul 90.

Fluierul final ne-a revelat un amalgam de tricouri galbene şi negre, dintre care doar cel din urmă set s-a îndreptat spre salutul T2-ului. Ceilalţi au părăsit terenul cu capetele plecate, în urma lor răsunând „Suntem noi, Steagu’ suntem noi!”.

Ne-au mai rămas de disputat patru meciuri, două acasă şi două în deplasare, iar posibilitatea încheierii sezonului neînvinşi devine tot mai mare.

#SteagulRenaşte prin noi!