Primul gol

De la A la Kapa cu Laurenţiu

Primul gol | De la A la Kapa cu Laurenţiu

În minutul 72 al meciului de miercuri de pe Carpaţi, numărul 6 „stegar”, Laurenţiu Căpăţână (Kapa, pentru meşteri), bătea palmele cu Sorin Strătilă, care ieşea de pe teren în aplauzele spectatorilor.

Peste doar un minut, toate aplauzele de pe stadionul din Uzina 2 aveau să-i aparţină şesarului.

Născut şi crescut în oraşul de sub Tâmpa şi cu 12 ani de juniorat sub culorile galben-negre, Laurenţiu Căpăţână mai avea, vorba cântecului, un singur dor: „să-mi îndeplinesc visul de a juca pe Tineretului”. Vara trecută, când a aflat de proiectul echipei suporterilor „nu am stat deloc pe gânduri şi am venit să pun umărul la acest proiect”.  Şi e chiar 100% aşa. După Horia Popa şi Alex Tănase, el a fost următorul care a zis „da” în faţa suporterilor.

29 iulie 2017, primul meci. „Stegarii” înving în amical Inter Cristian cu 2-1. Kapa pe teren.

Oferindu-le unor foşti juniori ai FC Braşov, care din varii motive au scăpat atenţiei echipei mari, posibilitatea ca în sfârşit să apere reunumele Steagului şi să fie încurajaţi de cei mai fanatici dintre braşoveni, a fost, probabil, cel mai bun lucru al proiectului Steagul Renaşte, iar această filosofie va continua să ghideze clubul.

În minutul 73, mai precis la ora 19:28, Kapa ducea scorul la 3-0 cu un şut plasat, pe jos, spre colţul lung, din interiorul careului de şaişpe metri. A fost prima sa atingere de minge, iar reuşita l-a propulsat direct în braţele suporterilor.

Pun tot sufletul în ceea ce fac şi îmi doresc mereu să mulţumesc atât colegii şi staff-ul, dar mai ales suporterii. Mi-a plăcut mereu să mă cred unul dintre ei şi să fiu foarte apropiat de stegari.”

Pe „Tineretului”, pe ploaie. Cam perfect.

Cu greu s-a putut desprinde după gol din braţele suporterilor. Visul de a juca pe Tineretului şi l-a îndeplinit şi apoi l-a trăit în multiple rânduri, mai ales în tur, când a evoluat constant ca titular (11 meciuri din 15), oferind şi o pasă decisivă. La un moment dat braţul său a simţit şi presiunea banderolei de căpitan, fapt care l-a făcut să creadă cu adevărat că şi serviciul şi pasiunea pentru fotbal pot co-exista la parametri înalţi.

Din retur, însă, odată cu schimbarea programului de antrenament şi nemaiputând astfel lua parte la toate sesiunile, s-a transformat într-o rezervă de nădejde. El este însă recunoscător că poate fi în continuare parte din proiect şi că şi-a câştigat, prin tot ceea ce făcut până acum, un loc permanent în familia „stegară”.

Jucătorii şi staff-ul se vor schimba mereu la o echipă, dar dragostea pentru culori trebuie să rămână mereu aceeaşi. Trebuie să ţinem mereu Steagu’ sus!”

Ia-mă în braţe şi hai sus printre nori. Ziua de 16 mai 2018 va rămâne una deosebită.

Legătura formată de suporteri şi jucători din vara trecută şi până în prezent este într-adevăr una specială, o legătură ce se poate naşte doar din adversitate şi provocări constante şi care rămâne trainică indiferent de lucrurile care urmează.

Cum s-a simţit Kapa după gol? Simplu: „a fost cel mai frumos sentiment pe care-l puteam simţi pe terenul de fotbal şi de-abia aştept să ne bucurăm împreună de promovarea în Liga a 3-a”.

Şi ce petrecere va fi. Până atunci, însă, mai avem încă cinci meciuri. Ne vedem pe stadioane, acasă şi-n deplasare, mereu alături de băieţii noştri!

#SteagulRenaşte prin noi