In memoriam Alexandru Gergely

A trăit între 1951-2018, a jucat pentru Steagu' între 1969-1975.

In memoriam Alexandru Gergely

Primul jucător „stegar” din istorie care a reuşit să marcheze patru goluri într-un singur de meci de primă ligă, Alexandru (Sándor) Gergely a decedat duminică, 25 martie 2018.

Mezinul Steagului Roşu nu are încă 20 de ani. Îi va împlini la 10 septembrie. Dar, acest tânăr fotbalist, provenit din pepiniera Cristurului Secuiesc, manifestă de pe acum calităţi de matură tehnicitate care au atras atenţia specialiştilor.

Astfel era descris cel mai tânăr fotbalist braşovean al anului 1971 de ziaristul sportiv Ioan Chirilă, în numărul din februarie al revistei Sport. Mezinul avea în scurtă vreme să revendice fără complexe tricoul cu numărul zece.

Steagul Roşu Braşov, 1969-70: Alexandru Gergely (primul din stânga-jos) era la club încă din 1969, fiind coleg de lot cu încă doi reprezentanţi ai Ţinutului Secuiesc, Csaba Györffy (jos, al treilea de la dreapta) şi Francisc (Ferenc) Balint – sus, al doilea de la dreapta.

ŞUT ŞI GOL!

Debutul în tricoul galben-negru al primei echipe a avut loc în vara anului 1970, pe 12 iulie, acasă cu ASA Târgu Mureş, când a intrat pe teren în minutul 59 în locul lui Nicolae Florescu. Prezenţa sa în meci nu avea să fie fără de impact, Gergely marcând în minutul 67 golul victorios, evaporând ghinionul celor trei bare „stegare” din prima repriză.

Un reuşit schimb de pase între Györfi şi GHERGHELI a creat o breşă în apărarea adversă şi ultimul, de la 8 m, a făcut inutil plonjonul lui Bai: 1-0 pentru Steagul roşu.

Pompiliu Vintilă în ziarul Sportul din 13 iulie 1970

 

În ultima etapă a sezonului, pe 22 iulie 1970, fotbalistul de 18 ani şi 10 luni a devenit în faţa a opt mii de spectatori al doilea cel mai tânăr marcator al unui hattrick din istoria clubului, contribuind în minutele 6, 16 şi 85 la victoria cu 4-3 în faţa Petrolului. La fel ca-n meciul cu ASA (şi aşa cum se va întâmpla de nenumărate ori de-a lungul anilor), „Györfi a făcut o cursă pe extremă, a driblat pe toţi cei ce i-au ieşit în cale, a intrat în careu şi, de pe linia de fund, a centrat precis la Ghergheli care a semnat deschiderea scorului” (Pompiliu Vintilă în ziarul Sportul din 23 iulie 1970).

  • Ediţia 1974-75 a fost cea mai fructuoasă pentru Alexandru Gergely sub Tâmpa, acesta devenind golgeterul echipei. În meciul cu Steaua Bucureşti din etapa a 6-a a contribuit la faza golului 1-0 şi a închis tabela apoi la 3-1.

Primul sezon full pentru club, 1970-71, nu a semănat deloc cu explozia anunţată de evoluţiile sale din ultimele patru etape ale campionatului anterior. Acelaşi Ioan Chirila opina:

El nu şi-a găsit încă postul, mai ales pentru că recunoscuta sa fineţe tehnică nu are, deocamdată, suportul unui fundament fizic necesar în „bătăliile din prima linie”. Avem însă convingerea că „atelierul de călire fizică” care funcţionează în permanenţă la Steagul Roşu va reuşi să-l doteze şi pe fragilul Ghergheli cu „zalele” necesare. În acest caz, Ghergheli va putea fi mai mult decât o soluţie pentru fortificarea sterilului atac braşovean.

Odată dotat cu „zalele necesare”, Alexandru Gergely a contribuit cu şapte goluri în sezonul următor la a doua clasare consecutivă a echipei pe locul 5. O dublă cu Petrolul în prima etapă, goluri decisive acasă cu Jiul şi Crişul, o demolare a Rapidului în Giuleşti, acestea ar fi reperele sezonului în care harghiteanul de 21 de ani se impusese ca unul din oamenii de bază ai Steagului.

Pentru podiumul din sezonul 1973-74, decarul „stegar” a contribuit cu trei goluri în 33 de meciuri, cel mai important fiind reuşit în deplasare la Poli. Timişoara pe 4 noiembrie 1973, în minutul 88. Galben-negrii au obţinut astfel un punct important departe de casă.

Prim plan cu băieţii din secuime la o bancă din Hamburg, schimbând leii în mărci: Alexandru Gergely (dreapta) şi Csaba Györffy (cu mâinile pe tejghea).

Drumul „stegarilor” prin Europa a fost scurt, dar intens. Victoriei incredibile cu Beşiktaş din primul tur, când contre-pied-ul în care Gergely a fost prins de pasa lui Györffy s-a transformat în assist pentru golul de 2-0, i-a urmat la fel de incredibila înfrângere din Germania şi eliminarea din competiţie.

Lucrurile începeau să o ia în jos şi în campionat pentru „stegari”, însă golurile cosntante marcate de Sandu Gergely au dus lupta pentru supravieţuire până în ultima etapă. Fără el, echipa de sub Tâmpa ar fi fost matematic retrogradată cu mult înainte de încheierea sezonului. Apogeul ultimului său an în tricoul galben-negru l-a reprezentat ziua de 1 decembrie 1974, când Steagul a spulberat Chimia Râmnicu Vâlcea cu 5-1. Patru dintre goluri au fost reuşite de Gergely (în minutele 28, 54, 63 şi 85), fiind pentru prima oară în istoria clubului când un jucător marca de patru ori într-un singur meci de Divizia A. Ultimul gol l-a obţinut la capătul unei curse de 50 de metri, trecând de doi fundaşi adverşi.

Abia împlinise 23 de ani, iar după el doar alţi doi „stegari” au mai reuşit aceeaşi performanţă: Vasile Gherghe, cu ASA Tg. Mureş în 1983, şi Leonard Strizu, cu Jiul Petroşani în 1996.

Alexandru Gergely în 1970. foto de Paul Romoşan pentru revista Sport din februarie 1971.

Ultimul gol – al 38-lea în toate competiţiile – l-a înscris în minutul 28 al victoriei cu Dinamo Bucureşti (2-1) din 29 iunie 1975. O victorie de prestigiu şi atât, rezultatele din celelalte meciuri dând sentinţa: „stegarii” vor retrograda.

După peste 150 de meciuri în tricoul galben-negru, Alexandru Gergely (24 de ani) pleca în acea vară la Oradea, încheindu-şi cariera după cinci ani în roş-alb-albastrul Bihorului, stabilindu-se după retragere în oraşul de pe Crişul Repede şi devenind antrenor de copii şi juniori. Cel mai cunoscut nume descoperit şi lansat de el în fotbal este internaţionalul Claudiu Keşerü.


CARIERA LA STEAGU’

  • 1969-70: 4 meciuri / 4 goluri în Divizia A
  • 1970-71: 21 / 2; 1 meci în Cupa României
  • 1971-72: 25 / 7; 1 meci în Cupa României; 4 / 1 în Cupa Balcanică
  • 1972-73: 24 / 4;
  • 1973-74: 33 / 3;
  • 1974-75: 34 / 14; 3 / 3 goluri în Cupa României; 4 meciuri în Cupa UEFA

TOTAL: 154 de meciuri şi 38 de goluri (141 / 34 în Divizia A; 5 / 3 în Cupa României, 4 / 1 în Cupa Balcanică, 4 meciuri în Cupa UEFA)

Odihnească-se în pace

Leave a Reply